Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
14:49 22 09 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Percheziții la Constanța într-un dosar de contrafacere a unor produse. Prejudiciul se ridică la un milion de lei

ro

31 Jan, 2018 12:35 552 Marime text
În această dimineaţă, poliţiştii din Buzău și din alte 10 judeţe, sub coordonarea Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice - Inspectoratul General al Poliției Române, efectuează 30 de percheziţii şi pun în aplicare 3 mandate de aducere, într-un dosar privind săvârşirea de infracţiuni la regimul proprietăţii intelectuale, cu un prejudiciu de aproximativ 1.000.000 de lei.
 
Potrivit IGPR, la data de 31 ianuarie a.c., poliţiştii din Buzău, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, efectuează 30 de percheziţii în judeţele Galaţi, Brăila, Ilfov, Constanţa, Tulcea, Dolj, Braşov, Iaşi, Cluj, Timiş şi în Bucureşti, la domiciliile a trei persoane şi la sediile unor societăţi comerciale, într-un dosar privind contrafacerea unor produse.
 
La percheziții participă și poliţişti din cadrul inspectoratelor de poliție județene Galaţi, Brăila, Ilfov, Constanţa, Tulcea, Dolj, Braşov, Iaşi , Cluj, Timiş, precum și cei de la Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, activitățile fiind coordonate de Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice - Inspectoratul General al Poliției Române.
 
Din cercetări a rezultat că, în cursul anului 2017, trei administratori la două firme, ar fi creat şi implementat un mecanism infracţional prin care ar fi importat produse contrafăcute, atât din spaţiul comunitar, cât şi extracomunitar, pe care le-ar fi comercializat ulterior sub denumiri similare cu mărci protejate.
 
Prejudiciul cauzat prin activitatea infracţională este de aproximativ 1.000.000 de lei.
 
Poliţiştii vor pune în aplicare trei mandate de aducere, persoanele depistate urmând a fi conduse pentru audieri și dispunerea măsurilor legale.
 
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii