Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
15:38 25 04 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Patronatul Român al Apei organizează „Programul American de Industrie Civilă de Apă şi Apă Uzată din România şi Moldova"

ro

20 Mar, 2012 16:44 708 Marime text

În ultimii ani, Patronatul Român al Apei a devenit o structură incontestabilă, a cărui activitate susţine şi demonstrează că operatorii de profil au un standard de calitate ridicat, în ceea ce priveşte activitatea lor de furnizare a serviciilor de alimentare cu apă potabilă şi de canalizare. Patronatul Român al Apei a reuşit să devină o punte solidă de legătură între operatorii regionali şi autorităţile guvernamentale de profil, atât la nivel naţional, cât şi internaţional, reuşind să stabilească relaţii de colaborare cu guvernele unor ţări aflate pe primul loc în ceea ce priveşte tehnologiile de alimentare cu apă și canalizare.

Astfel, în perioada 19 - 21 martie, Patronatul Român al Apei împreună cu Serviciul Comercial al Ambasadei SUA organizează un amplu eveniment cu titlul „Programul American de Industrie Civilă de Apă şi Apă Uzată din România & Moldova", eveniment aflat la a doua ediţie. Prima parte a evenimentului, în data de 19 martie s-a desfăşurat la Bucureşti - Hotel Radisson Blu, unde la deschidere Preşedintele Patronatului Român al Apei - Felix Stroe a subliniat necesitatea investiţiilor şi implementarea celor mai moderne tehnologii în domeniul alimentării cu apă şi canalizării, având ca unic scop creşterea calităţii serviciilor oferite populaţiei de către operatorii de profil, şi implicit a calităţii vieţii. În cursul zilei de ieri, a avut loc seminarul „Oportunităţi de afaceri în industria de apă şi apă uzată din România", seminar specializat în domeniul alimentării cu apă, canalizării şi epurării apelor uzate. Evenimentul s-a axat pe prezentarea companiilor româneşti de profil şi pe necesarul de investiţii din domeniu. Expunerile făcute au acoperit domenii importante cum ar fi producerea, tratarea şi epurarea apei; proiectarea şi execuţia de sisteme de alimentare cu apă/canalizare/epurare; protejarea surselor de apă; tehnologii de informare şi comunicare; siguranţa sistemelor de alimentare cu apă şi canalizare şi nu în ultimul rând stadiul finanţării Uniunii Europene în sectorul român de apă şi apă uzată. Seminarul a urmărit impulsionarea şi extinderea relaţiilor de cooperare cu reprezentanţii companiilor americane.

Pe lângă operatorii de profil din România şi reprezentanţii firmelor americane, la eveniment a participat şi Keith Kirkham - consilierul comercial al Ambasadei SUA la București, reprezentanţi ai Băncii Europene pentru Recosntrucţie şi Dezvoltare şi cei ai Ministerului Mediului şi Pădurilor.

În partea a doua, în zilele de 20 şi 21 martie anul curent, cu sprijinul Asociaţiei Apă-Canal Moldova, evenimentul se desfăşoară la Chişinău, unde are loc o expoziţie şi un seminar, la care participă şi William H. Moser - Ambasadorul SUA în Republica Moldova, reprezentanţii Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, ai Ministerului Mediului şi cei ai operatorilor de profil din Republica Moldova. În cadrul expoziţiei, firmele americane vor prezenta cele mai avansate tehnlogii şi sisteme în domeniul alimentării cu apă potabilă şi canalizării.

 

Ti-a placut articolul?

Comentarii