Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:24 10 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Palosi despre schimbarea sefilor de deconcentrate „Nu sunt de capul meu"

ro

24 Dec, 2009 15:19 1697 Marime text

udmr.jpgFrancisc Paloşi, preşedintele teritorial al Uniunii Democrate a Maghiarilor din România spune că protocolul între partidul pe care îl reprezintă şi PD-L prevede şi schimbarea şefilor instituţiilor deconcentrate, pe linie de minister.

Cu alte cuvinte, UDMR-iştii vor lua locul democrat-liberalilor în fotoliile de conducere ale mai multor instituţii locale subordonate Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, Ministerului Mediului şi Pădurilor şi Ministerului Sănătăţii. „Protocolul, la articolele 2 şi 5 prevede colaborarea la nivel parlamentar, guvernamental şi local. Dacă avem ministerul, numim şi şefii de instituţii. Deocamdată nu pot spune nominalizările pentru funcţiile care ne revin. Este secretul meu. Însă, vă pot spune că marţi ne întâlnim cu liderii de la centru pentru a discuta listele cu propuneri şi pentru a lua o decizie, să vedem ce aprobăm şi ce nu. Nu vrem să facem greşeli. La noi nu este anarhie, iar eu nu sunt de capul meu, chiar dacă sunt liderul judeţean al UDMR", a spus Paloşi. În ceea ce priveşte lista secretă pe care o va prezenta conducerii UDMR, Francis Paloşi spune că ea conţine membri cu state vechi în organizaţie, dar şi „simpatizanţi ai partidului". Cu alte cuvinte, numirile propuse de UDMR-işti pot aduce mari surprize, mai ales că se aude că s-a început deja o negociere cu PSD-ul local, care încă mai speră la funcţii. Despre acest aspect, Paloşi spune că „simpatizanţii" vor fi mai degrabă „fără partid, nu PSD-işti". „O să vedeţi că nu va fi chiar aşa cum se aude", a spus Paloşi care a recunoscut că este prieten cu apropiaţi ai PSD-ului, dar şi cu PD-L-işti sau liberali. Însă, explică faptul că prietenia nu ţine cont de apartenenţa politică.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii