Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
08:47 19 10 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ministreul Eugen Teodorovici a declarat că proiectul de lege privind insolvenţa este definitivat şi are toate avizele

ro

24 Sep, 2018 13:43 306 Marime text
Ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici, a declarat că proiectul de lege privind insolvenţa este definitivat şi are toate avizele, el manifestându-şi speranţa că acesta va fi inclus pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern din această săptămână, transmite Agerpres.ro. 

"Este definitivat acest proiect de act normativ. Eu spun că aceste propuneri sunt propuneri care în primul rând vor face ca mediul economic să fie mult mai curat şi corect, pentru că, ştiţi foarte bine, sunt companii care au practică din a intra în insolvenţă, de a sta în insolvenţă şi de a crea probleme celorlalte companii de bună credinţă", a afirmat demnitarul.


Întrebat ce modificări va aduce proiectul, Teodorovici a răspuns: "Este o posibilitate ca statul, de exemplu, în situaţia când are anumite creanţe la anumite companii să decidă chiar ştergerea unor creanţe până la 50% pentru a ajuta acele companii, care în piaţă să devină atractive. Se va intra mai greu poate în insolvenţă, pentru că, din păcate, cadrul legislativ actual a permis o astfel de situaţie. Se va ieşi mai repede din insolvenţă".

El a arătat că proiectul nu a fost blocat niciodată, el având toate avizele.

"Va fi propus Guvernului sper în şedinţa de săptămâna aceasta", a spus ministrul. 

Sursa foto: Facebook/Eugen Teodorovici

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Alexandru Aldea 24 Sep, 2018 14:08 Dati "drumul" la Lege cit mai repede,domnule ministru!