După avizul negativ al Comisiei juridice în cazul Ponta Liberalii spun că PSD se opune unei justiții independente
După avizul negativ al Comisiei juridice în cazul Ponta: Liberalii spun că PSD se opune unei justiții independente
08 Jun, 2015 17:32
ZIUA de Constanta
1245
Marime text
"PNL a susținut un proiect prin care se cere începerea urmăririi penale a lui Victor Ponta. Din păcate, suntem puțini. Votul a fost 18 la 7, plus o abținere. Toți membri(PNL care fac parte din Comisia Juridică au votat în acest sens. Din păcate, trebuie să deplângem starea în care se află societatea românească. Este regretabil ca un prim-ministru al unei țări UE să demisioneze a urmare a începerii umăririi penale", a declarat vicepreședintele Comisiei Juridice, liberalul Ioan Cupșa.
Referitor la modalitatea de a se apăra a premierului, Valeria Sechelean, vicepreședinte al Comisiei Juridic, a spus că Victor Ponta și-a susținut cauza, fără a da indicații referitoare la modul în care să se voteze. "Premierul și-a format o apărare. S-a comportat ca un avocat al propriei cauze, iar noi am acționat ca atare", a adăugat Cupșa.
"Ceea ce s-a întâmplat astăzi în comisie arată de fapt că PSD se opune unei justiții independente. Premierul doar și-a susținut punctul de vedere. Pot să vă spun doar că, fără a face nicio recomandare colegilor cum să voteze, s-a exprimat în sensul că nu este normal ca un premier să fie schimbat din funcție ori de câte ori un procuror are suspiciuni rezonabile”, a declarat Valeria Sechelean.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii