La Ghindărești Candidaturile consilierilor PDL nu au fost validate
La Ghindărești: Candidaturile consilierilor PDL nu au fost validateLa ora 10.00 a avut loc învestirea noului Consiliu Local Ghindărești. Consilierii locali PDL au primit doar câte trei voturi, candidatura lor neputând fi validată, întrucât era necesară acordarea a câte șase sufragii minim. În schimb, au fost validate candidaturile a cinci consilieri USL, a unui UNPR-ist, a unui PP-DD-ist și a unui reprezentant al Comunității Rușilor Lipoveni. Noul primarul Adrian Vartolomei a precizat că cei trei consilieri desemnați de PDL nu au fost agreați de restul consilierilor locali întrucât „sunt persoane cu care nu se poate lucra, aceștia fiind cunoscuți ca oameni care provoacă scandaluri în Consiliul Local". Vartolomei a afirmat că PDL-ului i se va solicita să numească alți trei consilieri, urmând ca noile propuneri să fie validate în prima ședință a Consiliului Local Ghindărești.
Iată componența nominală a CL Ghindărești la această dată:
USL: Ion Chirilă, Dorina Melicov, Florin Demid, Nicu Aritom, Constantin Procop
Comunitatea Rușilor Lipoveni: Zaharia Platon
UNPR: Nicolae Ariton
PP-DD: Grigore Izot
De la PDL au fost respinse candidaturile lui Simion Vasile - fostul primar, Pavel Mercur și Elena Minev
Menționăm că noul viceprimar al comunei Ghindărești este social democratul Florin Demid. Acesta a lucrat aproximativ opt ani în administrația publică locală, ocupând funcția de secretar al comunei Ghindărești. De precizat că noul primar, social democratul Adrian Vartolomei a fost între anii 2008-2012 viceprimar al comunei Ghindărești.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp