In memoriam Cinci ani de la plecarea dintre noi a lui Sorin Popa fost director economic al RAJA Constanța
In memoriam: Cinci ani de la plecarea dintre noi a lui Sorin Popa fost director economic al RAJA Constanța
04 Mar, 2016 08:09
ZIUA de Constanta
3002
Marime text
În această seară se împlinesc cinci ani de când a trecut la Domnul, Sorin Popa, fost director economic al SC RAJA SA Constanța.
Născut la 8 august 1953, la Galaţi, Sorin Popa s-a dedicat, încă din adolescenţă, studiului cifrelor.
În 1977 a absolvit Facultatea de Cibernetică Economică şi Statistică din cadrul ASE Bucureşti, iar destinul a făcut ca primul său loc de muncă să-l aducă pe tărâm dobrogean.
În 2003 valoarea profesională a lui Popa este reconfirmată prin numirea ca director Financiar Marketing al aceleiaşi instituţii, pentru ca din 2004 să preia funcţia de director Economic.A fost repartizat la IMUM Medgidia, ca economist, pentru ca foarte repede să se trasfere la Întreprinderea Mecanică Navă Constanţa.
În 1982, Sorin Popa s-a angajat ca şef al Serviciului Oficiu Calcul la GIGCL Constanţa, iar din 1995 director comercial la Regia Judeţeană de Apă Constanţa.
A lucrat 29 de ani numai în compania de apă a Constanței.
Dumnezeu să-l odihnească acolo unde este acum!
Notă: Nu pot încheia aceste rânduri fără a aduce aduce personal un omagiu lui Sorin Popa cel mi-a fost cel mai bun prieten. Un prieten adevărat cum rar se poate întâlni.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii