Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
01:16 24 01 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fostul deputat Mihail Boldea, eliberat

ro

19 Apr, 2013 18:43 879 Marime text

Curtea de Apel Iaşi a hotărât, vineri, punerea în libertate a fostului deputat Mihail Boldea, judecat pentru fapte de crimă organizată, la peste un an de la arestarea sa. Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs la instanţa supremă de către procurorii DIICOT.


Un judecător de la Curtea de Apel Iaşi a înlocuit, vineri, măsura arestării lui Boldea cu cea a obligării de a nu părăsi ţara. Totodată, instanţa din Iaşi a stabilit o serie de măsuri şi obligaţii pe care fostul demnitar trebuie să le respecte, în caz contrar acesta riscând să ajungă din nou după gratii. Una dintre obligaţii este aceea ca Boldea să nu ia legătura cu ceilalţi inculpat din dosar, cu părţile civile şi nici cu unii martori. Curtea a dispus totodată eliberarea provizorie sub control judiciar a lui Tudorel Vrânceanu, judecat în acelaşi dosar.

Mihail Boldea a fost trimis în judecată, în stare de arest, la sfârşitul lunii iunie 2012, de către procurorii DIICOT - Serviciu Teritorial Galaţi, pentru fraude imobiliare în valoare de aproximativ un milion de euro. Alături de Boldea, în dosar sunt judecate 18 persoane, acuzate de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, fals în înscrisuri oficiale şi uz de fals.

Ulterior, dosarul a fost strămutat de la Curtea de Apel Galaţi la instanţa egală în grad din Iaşi, printr-o decizie a instanţei supreme.

Sursa AICI
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii