Florin Gheorghe „Investitorii ne ocolesc pentru că actuala administraţie a CJC nu le dă concursul“
Florin Gheorghe: „Investitorii ne ocolesc pentru că actuala administraţie a CJC nu le dă concursul“
30 May, 2012 18:50
ZIUA de Constanta
918
Marime text
Florin Gheorghe, candidatul PDL la Consiliul
Judeţean Constanţa susţine, într-un comunicat de presă, că judeţul Constanţa se
confruntă cu lipsa locurilor de muncă din cauza piedicilor administrative pe
care actuala conducere a CJC le-a pus diverşilor investitori în ultimii ani,
aceştia orientându-se către alte zone mult mai favorabile investiţiilor. Florin
Gheorghe declară că din această cauză judeţul Constanţa a înregistrat un regres
considerabil în ultimii ani, atât în ceea ce priveşte creşterea veniturilor,
cât şi în ceea ce priveşte crearea de noi locuri de muncă. „Astăzi judeţul
Constanţa este închis, investitorii ne ocolesc pentru că actuala administraţie
nu le dă concursul. Un lucru foarte important pe care ar trebui să-l facem după
10 iunie, este o altfel de abordare cu investitorii care vor să investească în
judeţul nostru iar eu, unul voi milita pentru simplificarea birocraţiei
existente astfel încât un potenţial investitor în cel mai scurt timp posibil să
primească avizele necesare demarării unei investiţii. În acest moment sunt
blocate proiecte de peste 200 de milioane de euro din cauza unor avize care nu
pot fi obţinute de luni de zile. Doar din taxa de autorizare a construcţiilor
s-ar fi putut încasa 2 milioane de euro, nemaivorbind de locurile de muncă, de
terenuri, de impozitele pe terenuri, bani care ar fi putut intra în bugetele
locale", precizează, în comunicat de presă, Florin Gheorghe, candidat PDL la
funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa. În finalul comunicatului
de presă, candidatul PDL la CJC face următoarea afirmaţie: „În timp ce alte
judeţe se laudă cu parcuri industriale puternice, unde oamenii îşi pot găsi
uşor un loc de muncă, din păcate, în judeţul Constanţa nimeni nu se preocupă de
atragerea unor investitori de renume".
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii