Cum a reacționat Elena Udrea la arestarea colegului ei, Alin Trășculescu
Cum a reacționat Elena Udrea la arestarea colegului ei, Alin Trășculescu
Elena Udrea, fostul Ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului, a
declarat că a cerut încă din anul 2010 că dacă află cineva de vreo
intervenție făcută în numele ei sau al atcuiva de la Ministerul în care
lucra în acel timp să sesizeze imediat DNA.
"Este
regretabil că se întâmplă asemenea lucruri, însă mereu au fost şi vor
fi persoane care folosesc numele unor instituţii sau chiar ale unor
miniştri pentru a obţine foloase personale", a declarat Udrea.
Aceasta
a ținut să precizeze că se bucură că sfatul ei a fost ascultat dar îi
pare rău că este vorba chiar de un coleg de-al domniei sale.
"Tocmai
pentru că m-am confruntat cu asemenea situaţii, am cerut public încă
din 2010 că dacă cineva află de vreo intervenţie făcută în numele meu
sau al altcuiva de la Ministerul Dezvoltării, să sesizeze DNA. Mă bucur
că sfatul meu privind denunţul la DNA a fost a ascultat şi îmi pare rău
că e vorba tocmai de un coleg de-al meu de partid", a mai spus Udrea.
Citeste AICI
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp