Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:21 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE. Copil de 5 ani agresat sexual de un minor. Suspectul audiat de polițiști. Ce a stabilit expertiza medico-legală

ro

07 May, 2018 12:21 1999 Marime text
Poliţiştii efectuează cercetări în cazul unui minor în vârstă de 13 ani, acuzat de agresiune sexuală asupra unui băiat de 5 ani, a declarat luni, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, agentul şef Robert Costan.
 
Potrivit sursei citate, cei doi minori sunt vecini în localitatea Răuceşti-Oglinzi, iar fapta s-ar fi produs pe data de 3 mai.
 
Costan a menţionat că duminică, 6 mai, copilul în vârstă de 5 ani a acuzat stări de rău şi, întrebat de părinţi ce are, a povestit ce a păţit. Aceştia au sunat la 112 şi au solicitat o ambulanţă care l-a transportat pe copil la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Piatra-Neamţ, de unde a fost transferat la Spitalul Tîrgu Neamţ.
 
Sursa citată a mai menţionat că expertiza medico-legală confirmă agresiunea sexuală asupra minorului de 5 ani.
 
Băiatul de 13 ani, acuzat de viol, va fi audiat de poliţişti, a mai afirmat Robert Costan.

UPDATE. 

Expertiza medico-legală efectuată luni infirmă o eventuală agresiune asupra minorului de 5 ani, din Răuceşti-Oglinzi, a declarat, pentru AGERPRES, agentul principal Robert Costan, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ.
 
Iniţial, surse medicale au declarat că băiatul prezintă semne ale unei agresiuni.
 

"A fost efectuat examenul medico-legal, în urma căruia s-a constatat că băiatul de 5 ani are o stare precară de igienă în zona anală şi de aici a existat suspiciunea. Dar nu se confirmă agresiunea sexuală", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ



Sursa: AGERPRES
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii