CNAPMC dezvoltă capacitatea feroviară din Portul Constanţa
CNAPMC dezvoltă capacitatea feroviară din Portul ConstanţaCompania Naţională Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa şi SC Consal Trade SRL Constanţa au semnat contractul de execuţie a lucrărilor la proiectul „Dezvoltarea capacităţii feroviare în zona fluvio-maritimă a Portului Constanţa".
Valoarea contractului este de 54.294.348 lei (12.709.946 euro), termenul de finalizare a lucrărilor fiind de 18 luni de la predarea amplasamentului. Licitaţia a avut loc la sfârşitul anului 2010, depunând oferte cinci companii: Arcada, Swietelsky, Consal Trade, Leonhard Weiss şi Alpine. Proiectul este finanţat din fonduri europene, prin Programul Operaţional Sectorial - Transporturi. Investiţia are ca scop îmbunătăţirea exploatării în zona fluvio-maritimă prin construirea în prima etapă a unui complex de linii ferate sistematizat, care să deservească actualii şi viitorii operatori. „Obiectivele urmărite sunt următoarele: creşterea capacităţii căii ferate pentru transportul mărfurilor uscate vrac din/către sectorul fluvio-maritim al portului Constanţa, tranzit mai mare de marfă prin port pe TEN-T; transferul congestionării traficului, generat de dezvoltarea activităţii în sectorul fluvio-maritim, din Agigea Nord către zonele mai largi şi în apropierea danelor, construirea triajului într-o zonă în care există suficient spaţiu pentru o dezvoltare ulterioară", a declarat Ambroziu Duma, director general Direcţia de Exploatare.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp