Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:25 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Competiţie între pompieri

ro

12 Jun, 2014 16:42 3046 Marime text
Pompierii Consal Trade au câştigat etapa judeţeană a concursurilor profesionale ale serviciilor voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă. Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dobrogea” al județului Constanța a organizat etapa județeană a competiţiei în incinta Detaşamentului de Pompieri Constanţa Port. Fiecare echipă din concurs a fost formată dintr-un însoţitor (șeful serviciului voluntar, respectiv privat pentru situații de urgență), opt concurenți (inclusiv șoferul sau mecanicul de motopompă) și două rezerve. Participanții s-au prezentat la concurs cu tehnica de luptă, materialele, accesoriile și echipamentul din dotare. Scopul acestei competiţii constă în dezvoltarea şi perfecţionarea aptitudinilor şi a deprinderilor specifice, necesare îndeplinirii acţiunilor de intervenţie în situaţii de urgenţã, respectiv evaluarea nivelului de pregãtire a capacitãţii de intervenţie a serviciilor voluntare şi private pentru situaţii de urgenţã. După desfășurarea probelor, la clasamentul general, categoria servicii private, locul I a fost ocupat de lotul SPSU Consal Trade, locul al II-lea de lotul SPSU Davi Comfire, iar locul al III-lea de lotul SPSU Lafarge Ciment Medgidia. Echipa câştigătoare a locului I va participa la etapa interjudeţeană a concursurilor profesionale ale serviciilor private pentru situaţii de urgenţă, ce se va desfăşura la Galaţi, în luna iulie.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii