Codruţ Marta conectat la mafia din Portul Constanţa
Codruţ Marta conectat la mafia din Portul ConstanţaProblemele cu justiţia ale lui Codruţ Marta, fostul şef de cabinet al lui Sorin Blejnar, se înmulţesc de la o zi la alta. Marta apare ca principal pion şi în dosarul vameşilor corupţi din Portul Constanţa. Fostul şef de cabinet de la ANAF nu a fost însă trimis în judecată alături de ceilalţi acuzaţi.
După două dosare de evaziune instrumentate de procurorii DIICOT şi DNA în care Codruţ Marta se numără printre cei care asigurau protecţia suspecţilor, numele fostului şef de cabinet al lui Sorin Blejnar apare într-un nou dosar. Un referat al DNA, obţinut de The Money Channel, arata ca procurorii anticorupţie au cerut interceptarea tuturor comunicatiilor lui Marta în dosarul Portul Constanta. În acest caz, anchetatorii au trimis deja în judecată câteva zeci de vameşi şi angajaţi din port care cereau mită pentru fiecare container cu marfă venit din China.
Procurorii DNA susţin că Marta era unul dintre principalii membrii ai reţelei. "În ceea ce-l priveşte pe numitul MARTA CODRUŢ ALEXANDRU, acesta a deţinut funcţia de consilier în cadrul ANAF, folosind puterile şi prerogativele acestei funcţii pentru a consilia şi a intermedia contacte între ale membrilor reţelei infracţionale în mediul organelor de aplicare a legii din domeniul financiar - fiscal. Considerăm că activitatea desfăşurată de susnumitul prezintă indicii care să întemeieze bănuiala rezonabilă de săvârşire a infracţiunii prevăzute de articolul 264 din Codul Penal - favorizarea infractorului", se arată în referatul DNA. Între timp însă, numele lui Codruţ Marta s-a pierdut pe drum. Fostul şef de cabinet al lui Sorin Blejnar nu a fost audiat nici măcar în calitate de martor în dosarul Portul Constanţa.
Citește AICI
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp