Ce alcoolemie avea George Dumitru, tânărul care a intrat cu maşina pe contrasens şi a omorât 5 persoane

29 Sep, 2014 15:05
ZIUA de Constanta
1900
Marime text
Autopsiile tuturor celor decedaţi în tragicul accident de sâmbătă noaptea, când un şofer sinucigaş a intrat pe contrasens şi, împreună cu propria viaţă, a luat-o şi pe a altor cinci nevinovaţi, au loc la Ploieşti.
Autopsiile celor 6 persoane care au murit în accident au început la sediul IML Prahova. Este ultima formalitate care trebuie îndeplinită, înainte că familiile îndoliate să ia corpurile pentru a le pregăti cum se cuvine de înmormântare. Din surse apropiate anchetatorilor, se pare că alcoolemia lui George Dumitru era zero, însă va mai dura cel puţin 3 săptămâni până se va afla rezultatul complet al analizelor toxicologice, pentru a afla dacă a consumat vreo substanţă interzisă, potrivit StirileProTV.ro
În paralel cu aceste demersuri, procurorii care se ocupă de acest caz urmează să ceară şi expertizarea tehnică a maşinilor implicate în accident.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii