Aterizare forţată Un avion a căzut în centrul staţiunii Mamaia. Vezi ce zice comandantul IPJ Constanţa
Aterizare forţată: Un avion a căzut în centrul staţiunii Mamaia. Vezi ce zice comandantul IPJ ConstanţaUn avion de mici dimensiuni a căzut în lacul Siutghiol. Evenimentul a avut loc în dreptul hotelului Scandinavia. Cele două persoane din aparatul de zbor au fost scoase la mal Avionul aparţine, se pare, Aerodromului de la Tuzla şi trăgea un banner publicitar. Avionul a aterizat forţat după ce pilotul a sesizat o defecţiune la bord. Niciuna din persoanele aflate în avion nu a necesitat internarea.
UPDATE: Comandantul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, comisarul şef Valentin Burlacu a declarat: „ Am fost anunţat în această seară de dipseceratul nostru despre aterizarea forţată a unui avion de mici dimensiuni în Lacul Siutghiol din Mamaia. Lucrătorii m-au informat că aterizarea a fost cauzată de o defecţiune a aparatului de zbor, însă din fericire nu au existat victime. Aparatul a fost evacuat din lac cu ajutorul unui ski-jet. La faţa locului s-au deplasat lucrători din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea şi ofiţeri din cadrul Poliţiei Mamaia“. Din primele informaţii, se pare că pilotul avionului este Marian Vasile, de 44 de ani, angajat al societăţii Nautic SRL.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp