ABADL a sărbătorit Ziua Mondială a Zonelor Umede
ABADL a sărbătorit Ziua Mondială a Zonelor UmedeZiua Mondială a Zonelor Umede a fost sărbătorită astăzi, la sediul ABADL Constanţa, unde a fost organizată o masă rotundă având ca temă cunoaşterea şi protejarea zonelor umede, la care au participat elevi din cadrul Colegiului Economic Carol I din Constanţa, studenţi ai Universităţii Maritime Civile şi voluntari de la Corpul Voluntarilor Gărzii Naţionale de Mediu.
Tinerii de la Colegiul Carol I au facut o prezentare a celor cinci situri Ramsar, existente în România, Rezervaţia Biosferei "Delta Dunării", Balta Mică a Brăilei, Lunca Mureşului (jud. Arad şi Timiş), Complexul Piscicol Dumbrăviţa (jud. Braşov) şi Lacul Techirghiol (jud. Constanţa).
Zonele umede reprezintă întinderile de bălţi, mlaştini, ape naturale sau artificiale, permanente sau temporare, unde apa este stătătoare sau curgătoare, dulce sau sărată, inclusiv întinderi de apă marină.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp