Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:53 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Virgil Maxim despre CHEMAREA NOASTRA SI DESPRE PUTEREA INFRICOSATA A SFINTEI IMPARTASANII. Parintele Arsenie Papacioc “E bine sa umplem sufletul nostru cu cele dumnezeiesti ca sa nu mai aiba loc si cele lumesti”.

ro

07 Apr, 2011 14:53 1765 Marime text
jacobsreward.jpgIntr-o discuţie exegetică asupra versetului din Psalmul 118 care zice: „Strang Cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc înaintea Ta", Anghel [Parintele Arsenie, n.n.] Papacioc, după multe lucruri frumoase şi folositoare duhovniceşte, a încheiat cu o reflecţie, preluata de mulţi şi păstrată în atenţia lor. De curând am auzit-o din gura lui Sandu Ştefanescu: „E bine să umplem sufletul nostru cu cele dumnezeieşti ca să nu mai aibă loc si cele lumeşti".

In timpul bătăliei pentru câştigarea Impărăţiei Cereşti, gândindu-mă la stadiul în care ne vom afla în momentul trecerii la cele veşnice, am înţeles că atât vom fi in viaţa de dincolo (ca stadiu de lumină transfigurată), câtă dumnezeire am reuşit să inglobăm în noi, în viaţa de aici. Hristos va adăuga din dragostea Sa (pentru sluga bună si credincioasă) „O măsură plină, scuturată, îndesată şi cu vârf."

Că n-am reuşit să împlinesc acest deziderat, se vede, căci multe din cele lumeşti şi-au făcut loc în suflet şi în minte. Am căutat totuşi ca şi asupra acestora să arunc, pe cât posibil, un înţeles duhovnicesc. Citeste mai mult pe http://www.razbointrucuvant.ro.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii