Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:57 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Parteneriate între Facultatea de Construcţii şi regii autonome

ro

14 Feb, 2012 18:39 1467 Marime text

Prof. dr. Dănuţ Tiberius Epure, decanul Facultăţii de Ştiinţe Economice şi principalul candidat la funcţia de rector al Universităţii „Ovidius" din Constanţa, a avut ieri, 13 februarie 2012, o întâlnire oficială cu colectivul Facultăţii de Construcţii. Prin organizarea unor astfel de dezbateri, prof. dr. Dănuţ Tiberius Epure doreşte să se familiarizeze cu problemele specifice fiecărei facultăţi şi să stabilească, alături de cadrele didactice, o listă de demersuri utile pentru soluţionarea acestora. Baza materială insuficientă, o problemă deja generalizată în universitatea constănţeană, afecteză procesul educaţional şi în cadrul Facultăţii de Construcţii. Mai mult, lipsa dotărilor de specialitate îngreunează activitatea de cercetare, vitală în demersurile de sporire a vizibilităţii naţionale şi internaţionale a instituţiei. Astfel, una din priorităţiile care se impun este dezvoltarea bazei materiale pentru cercetare, prin certificare ISO 9001-2008 a laboratoarelor de analize, determinări şi încercări în construcţii. Tot în sfera cercetării, unul dintre principalele demersuri propuse este stabilirea de parteneriate publice-private între Facultatea de Construcţii şi regii autonome (de genul RAJA, RAJDP, CNADR sau APMC) pentru realizarea de proiecte comune de cercetare şi de valorificare a rezultatelor acestora.

Pe parcursul întâlnirii, prof. dr. Dănuţ Tiberius Epure şi-a prezentat în întregime programul managerial subliniind principalele obiective: implementarea unei oferte educaţionale centrată pe student, acesta devenind astfel partener în procesul educaţional, accederea Universităţii „Ovidius" din Constanţa în categoria universităţilor de cercetare avansată şi de educaţie, înnoirea şi modernizarea bazei materiale, cât şi impunerea unei politici orientată către transparenţă şi deschidere în promovarea cadrelor didactice. Cei prezenţi şi-au arătat susţinerea pentru candidat, felicitându-l pentru complexitatea platformei program, dar şi pentru deschiderea de care dă dovadă, în încercarea sa de a asculta fiecare voce din universitatea constănţeană. Prof. dr. Dănuţ Tiberius Epure continuă seria întâlnirilor cu colectivele fiecărei facultăţi în parte, după ce, într-un timp foarte scurt, de la lansarea oficială a candidaturii şi până în prezent, acesta a reuşit să ajungă la un numitor comun în ceea ce priveşte identificarea problemelor şi priorităţilor cadrelor didactice de la Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Politice, Facultatea de Fizică, Chimie, Electronică şi Tehnologia petrolului, Facultatea de Arte, Facultatea de Ştiinţe ale Naturii şi Ştiinţe Agricole, Facultatea de Drept, Ştiinţe administrative şi Sociologie, Facultatea de Ştiinţe Economice, Facultatea de Educaţie fizică şi Sport, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, Facultatea de Teologie, Facultatea de Inginerie mecanică, industrială şi maritimă, Facultatea de Medicină Dentară şi Facultatea de Construcţii.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii