Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:31 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Facultatea de Istorie îl susţine pe prof.univ.dr. Dănuţ Tiberius Epure

ro

02 Feb, 2012 21:22 1243 Marime text

Astăzi, prof. univ.dr. Dănuţ Tiberiu Epure, decan al Facultăţiii de Ştiinţe Economice şi candidatul la funcţia de rector al Universităţii Ovidius, a avut prima întâlnire oficială cu reprezentanţii facultăţilor. Este vorba despre cadrele didactice de la Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Politice, la această întâlnire participând majoritatea acestora, inclusiv conf. univ. dr. Daniel Flaut, decan al facultăţii. În urma dezbaterii, au fost evidenţiate câteva puncte pe care cei implicaţi le-au considerat prioritare pentru viitor: susţinerea specializărilor tradiţionale, dar şi a celor cu vizibilitate, o îmbunătăţire a transparenţei deciziilor şi imaginii universităţii, promovarea şi susţinerea cadrelor, astfel încât fiecare specializare să aibă o evoluţie pozitivă raportat la clasificarea întocmită de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, sprijinirea cercetării cadrelor didactice tinere. Fiind o perioadă de alegeri în universitate, este de remarcat şi atitudinea celor prezenţi, aceştia declarând că îl vor susţine pe prof. univ. Dănuţ Epure în competiţia electorală pentru obţinerea funcţiei de rector al Universităţii "Ovidius". Consiliul Facultăţii de Istorie a fost validat de Senat, în urma alegerilor din luna ianuarie, având o nouă echipă. În urma alegerilor, prodecanul Marioara Cojoc , alături de lect.univ.dr. Răzvan Pantelimon şi lect.univ.dr. Adriana Citea şi-au dat demisia din toate funcţiile de conducere şi administrative din cadrul facultăţii. Această decizie a fost luată ca urmare a numărului mic de voturi obţinut de cei trei din partea cadrelor didactice. Prof.univ.dr. Marian Cojoc nu a primit nici el votul colegiul, neintrând în Consiliul Profesoral.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii