Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:49 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Congresul naţional de istorie a presei, Constanţa 2011 Memoria jurnalismului românesc, sub lupa istoricilor

ro

06 Apr, 2011 22:20 1612 Marime text

congresul_national_de_istorie_a_presei.jpgLa Constanţa, peste 100 de specialişti din România, Republica Moldova, Serbia, Olanda şi Israel participă, începând de vineri, 15 aprilie 2011, la lucrările Congresului naţional de istorie a presei, a IV-a ediţie. Tema acestei reuniuni ştiinţifice este "Presa română interbelică - între mitologizare şi recuperare critică", organizatorii fiind Asociaţia Română de Istorie a Presei şi Universitatea Ovidius Constanţa, în parteneriat cu Academia Oamenilor de Ştiinţă - Filiala Constanţa.

La lucrări sunt reprezentate 26 de universităţi, trei academii de ştiinţe, patru institute de cercetare, opt biblioteci, şase muzee, precum şi instituţii mass media, filiale ale Arhivelor Naţionale, institute culturale etc.

Lucrările se vor derula în cadrul celor opt Secţiuni: Particularităţi ale jurnalismului interbelic; Presa Mării Negre; Presa culturală interbelică; Presa specializată - interferenţe; Presa religioasă; Modele, iconi şi mituri în presa interbelică; Presa interbelică şi ştiinţele sociale; Publicaţii şi personalităţi interbelice.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii