Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
11:29 13 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Litoral TV S.C. RAJA SA Constanța a demarat un proiect de reabilitare și extindere a rețelelor de alimentare cu apă și canalizare

ro

30 Aug, 2013 22:02 1919 Marime text
Principalul obiectiv al societăţii RAJA SA rămâne calitatea serviciilor oferite abonaţilor.  În acest scop, compania de apă a demarat un nou proiect finanţat cu fonduri de coeziune,care presupune lucrări de reabilitare şi de extindere a reţelelor de alimentare cu apă şi de canalizare în localităţile Constanţa, Buftea şi Corbeanca.

„Un nou proiect cu fonduri europene pentru regiunea Constanța-Ilfov care prevede dezvoltarea infrastructurii de alimentare cu apă, de canalizare și epurare în comunitățile Buftea și Corbeanca. Dorim și reabilitarea rețelei de apă de pe bulevardul 1 Mai din Constanța, unde va exista o rețea nouă.” 
afirmat directorul RAJA, Felix Stroe.

Proiectul vizează realizarea a 95 de km de reţea, executarea unui număr de 19 foraje pentru puţuri de adâncime medie, construcţia a două staţii de pompare cu funcţionare automată, a trei rezervoare cu o capacitate totală de înmagazinare a apei de 1.900 metri cubi şi a trei staţii de tratare a apei potabile, dar şi realizarea a 7.400 de branşamente noi la reţeaua de apă potabilă. Prezentă la festivitatea de lansare a proiectului, Rovana Plumb, ministrul Mediului, este de părere că astfel de programe contribuie la dezvoltarea ţării.

„Mă bucur că serviciile de alimentare cu apă către cătățeni precum și infrastructura de canalizare, precum și stațiile de epurare sunt îmbunătățite. Obiectivul guvernului Ponta este acela de a dezvolta România cu surse din finanțarea europeană.” a declarat ministrul Mediului,Rovana Plumb.

La festivitatea de lansare a proiectului au participat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, ministrul Mediului, Rovana Plumb, reprezentanţi ai Consiliului Judeţean Constanţa, dar şi ai autorităţilor locale beneficiare ale acestui program de investiţii.


Ti-a placut articolul?

Comentarii