Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:11 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Litoral TV La Năvodari, școala a început în săli proaspăt renovate şi igienizate

ro

16 Sep, 2013 17:58 2383 Marime text
Elevii din Năvodari au început un nou an școlar, iar Primarul orașului, Nicolae Matei, a luat parte la toate festivitățile de deschidere. De 5 ani, edilul le oferă tuturor elevilor ghiozdane pline cu rechizite. Festivităţile de începere a noului an şcolar, au avut loc luni în toate oraşele din ţară, printre care şi la Năvodari, unde copiii au fost primiţi în săli de curs proaspăt renovate şi igienizate.
 
“Astăzi este prima zi de școală pentru copiii din oraşul Năvodari, pentru copiii din întreaga Românie. Chiar am fost în câteva clase şi am văzut cu domnul primar cât de bine arată clasele, nou zugrăvite, iar copiii sunt aşteptaţi pentru a intra în clase.”, a declarat Nicolae Moruzzi, consilier local Năvodari.
 
Elevii din Năvodari au fost întâmpinaţi de profesori, dar şi de primarul Nicolae Matei, care le-a dăruit ghiozdane pline cu rechizite.
 
“Anual, împreună cu consilierii locali, cu preoţii, cu cei de la Poliţia Locală şi Naţională am venit să îi încurajăm pe copiii care încep astăzi anul şcolar. Şi anul acesta Primăria şi Consiliul Local le-a asigurat, la toţi copiii de la grădiniţă până la clasa a XII-a, rechizite şcolare și ghiozdănele [...] pentru cei mari în valoare de 80 de lei şi pentru cei de la grădiniţă în valoare de 40 de lei. Dar vreau să vă spun că şi ghiozdănelele şi rechizitele sunt de calitate.”, a declarat primarul orașului Năvodari, Nicolae Matei.
 
Este al 5-lea an consecutiv în care Primarul Nicolae Matei, prin Programul Ghiozdanul, oferă un ajutor atât copiilor cât și părinţilor.
 
„Este un ajutor pe care îl primesc şi copiii dar şi părinţii, pentru că sunt părinţi care au doi, trei copii care încep astăzi şcoala şi pe care îi scutim de alte cheltuieli. Le rămân bani să plătească preţul la căldură [...] care este la jumătate şi anul acesta faţă de restul oraşelor din judeţul Constanţa şi din ţară.”, a declarat primarul orașului Năvodari, Nicolae Matei.
 
Cadrele didactice din Năvodari speră ca în noul an şcolar elevii să aibă rezultate mai bune, iar rata de promovabilitate a examenelor să fie cât mai mare.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii