Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:21 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Litoral TV Cutremurele ridică prețul asigurărilor

ro

19 Nov, 2013 19:02 1733 Marime text
Numărul crescut al seismelor din ultima perioadă i-a făcut pe constanţeni să-şi îndrepte paşii spre companiile de asigurări. Efectul însă ar putea fi resimţit în buzunare, prin creşterea preţului la poliţe. Fenomenele naturale şi piaţa mondială sunt cei doi factori care influenţează preţul asigurării pe locuinţă.
 
“La nivel de România, dacă asiguratorul consideră că există un risc mai mare decât a fost, atunci el va crește prețul. Dacă el va crește prețul tratatului de reasigurare, și societatea de asigurări va crește prețul poliției.”, a declarat Bogdan Caracuda, director firmă de asigurări.
 
Activitatea seismică din Vrancea şi cutremurele care au băgat frica în gălăţeni își vor pune fără dar și poate amprenta asupra asigurărilor pentru imobile.
 
“Dacă încep să apară cutremure din ce în ce mai mult sau să vină un cutremur mare, cu siguranță după acea întâmplare, prețul asigurării va crește.”, a declarat Bogdan Caracuda, director firmă de asigurări.
 
Polița obligatorie pentru locuințele
 
de tip A (materiale tratate termic, beton) despăgubire 20.000 euro
 
de tip B ( materialele netratate termic, chirpic, lemn) – despăgubire 10.000 euro
 
 Constanţenii au la dispoziţie două tipuri de asigurări. Poliţa obligatorie de tip A include despăgubiri de până la 20.000 euro, în cazul locuinţelor din materiale tratate termic şi beton, iar cea de tip B, de până la 10.000 euro atunci când există imobile din materiale netratate termic, precum chirpic sau lemn. În cazul dispariției totale a casei asiguratul primește o despăgubire de cel mult 20.000 euro. La daune parțiale, firma de asigurări pune la dispoziţie suma de bani necesară pentru reconstrucţia locuinţei la forma inițială.
 
Există și situații în care asiguratul are de pierdut. I s-a întamplat unei femei din Valu lui Traian, care iarna trecută a rămas fără acoperiș la casă din cauza depunerii abundente de zăpadă, dar nu a primit bani suficienţi ca să-şi acopere daunele. Din anul 2008 prețul unei asigurări obligatorii pentru locuinţe este de cel mult 20 de euro. Anul acesta, pe 27 iulie a apărut o modificare legislativă ce impune obligativitatea încheierii unei polițe pentru cele trei riscuri, de cutremur, alunecare de teren și inundații. În aceste condiții, specialiștii susțin că o creștere a prețului poliţelor este inevitabilă.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii