Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:30 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Litoral Tv Caritate prin caritate

ro

06 Aug, 2014 14:37 1686 Marime text
Copiii din Centrele de plasament din cadrul DGASPC au avut astăzi parte de o grămadă de surprize. Uniunea Democrată a Tătarilor Turco - Musulmani din România a împărțit în mai multe centre cadouri și haine copiilor. La rândul lor, cei mici i-au răsplătit pe reprezentanții UDTTMR cu poezii, cântece și dansuri.
Acțiunea umanitară “Caritate prin caritate”, organizată de Uniunea Democrată a Tătarilor Turco - Musulmani din România a ajuns la cea de-a doua ediție. În perioada Ramazanului, la sediul central al UDTTMR au fost strânse haine, jucării și cărți.
"Toată lumea s-a mobilizat remarcabil. Cei care nu au avut ca să dea ceva de acasă, au mers și au cumpărat lucruri noi. Mulțumesc comunităților noastre din Mihail Kogălniceanu, din Medgidia, din Techirghiol și din Constanța", ne-a declarat Ateş Casimceali, vicepreședinte organizația tineret UDTTMR.
În rândul voluntarilor s-au implicat elevi și studenți ce vor fi răsplătiți la sfârșitul acțiunii cu diplome, pe care le pot adăuga ulterior la CV.
"Copii au fost foarte bucuroși; chiar ne-au ajutat să descărcăm pachetele. Sperăm că și cei mici vor fi la fel de bucuroși ca și cei mai mari", a spus una dintre participantele la acțiune.
"Am separat pachetele pe vârste și le-am donat pe centrele de vârstă", a spus unul dintre voluntarii UDTTMR.
Micuții i-au așteptat cu sufletul la gură și au rămas fără cuvinte când au văzut cât de multe cadouri au primit. În schimb, copiii au răsplătit gestul făcut de UDTTMR prin cântece și poezii.
"În numele copiilor, le mulțumesc prietenilor noștri pentru gestul făcut, pentru eforturile făcute și pentru bucuria împărtășită celor mici", a afirmat Raluca Branovici, șef Centru de Primire a Copilului în Regim de Urgență.
Reprezentanții UDTMR au făcut vizite la Centrul de Plasament Ovidiu, Centrul de Primire a Copilului în Regim de Urgență și Centrul de Îngrijire a persoanelor cu dizabilități din Techirghiol.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii