Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:10 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Litoral Tv Analfabeţii, fără permis de conducere

ro

11 Jun, 2014 18:38 2146 Marime text
Şcoala gimnazială ar putea deveni obligatorie pentru românii care doresc să obţină permisul de conducere. În prezent obţinerea permisului auto nu este condiţionată de vreun nivel minim de studii.  Potrivit unei iniţiative legislative depusă de deputatul PSD, Ioan Munteanu, măsura i-ar putea bloca pe cei care nu ştiu să scrie şi să citească. Şoferii sunt de părere că pentru a conduce sunt necesare cel puţin opt clase.“Minim opt clase, merge. Dacă nu ai carte, nu ai cum să te descurci. Este imposibil să te descurci, dacă nu ai carte”, ne-a declarat un conducător auto, care a trecut examenul rutier în urmă cu douăzeci de ani.
Interesant este că, până în anul 2006, legea prevedea că aceia care doresc să obţină permis de conducere trebuie să aibă minimum patru clase. Însă, odată cu intrarea în vigoare a noului Cod rutier, această reglementare a fost înlăturată pentru a ne alinia normelor UE. Astfel, legea în vigoare nu condiţionează în niciun fel obţinerea permisului auto cu un nivel minim de studii. “Puţin, opt clase. Eu pot să vă duc la câteva şcoli, unde la clasaa V-a sau a VI-a o să găsiţi elevi care nu ştiu să citească. Dar sunt sute de şoferi cu permis care nu ştiu să citească. Cum au luat ei permisul? Poate că analfabetul este autodidact?!”, ne-a spus un şofer de taxi din Constanţa.Am încercat să aflăm şi opinia instructorilor auto cu privire la acest aspect, dar niciunul nu a dorit să apară în faţa camerei defilmat. Din discuţiile cu ei, am reţinut că instuctorii auto sunt împotriva acestei propuneri legislative şi susţin că toţi cursanţii lor ştiu să scrie şi să citească. Ba mai mult, unii dintre ei au spus că nu se va modifica legea, pentru că au oamenii lor în Parlamentul României.Iniţiativa legislativă a fost adoptată de Senat şi urmează să fie transmisă spre dezbatere Camerei Deputaţilor.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii