Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
05:54 14 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Începe Festivalul Antic Tomis

ro

13 Aug, 2013 16:17 1994 Marime text
Peste 12 mii de vizitatori sunt aşteptaţi la Festivalul Antic Tomis care va avea loc la sfârşitul săptămânii la Constanţa. Chiar dacă se află abia la cea de-a doua ediţie, evenimentul a devenit cunoscut şi în afara graniţelor. Organizatorii promit noi activităţi şi foarte multe surprize pentru turişti. Festivalul Antic Tomis va debuta cu o paradă, vineri la ora 16:00 într-un centru comercial din Constanţa. În aceeaşi zi va avea loc şi ceremonia de deschidere în cadrul căreia va fi aprinsă flacăra cetăţii care va lumina pe toată perioada festivalului. În acest an, organizatorii vin cu o serie de noutăţi, printre care o toga party la un club din Mamaia.
 
“Vom avea celebra bătălie dintre daci şi romani, acum va fi o bătălie realizată de peste 170 de persoane. În cea de-a doua zi va fi parada din staţiunea Mamaia, iar în ultima zi este parada cuceritorilor romani. Vor fi demonstraţii de luptă între daci şi romani, vor fi testate piese de artilerie romană, vor fi celebrele ateliere de tir cu arcul, teatru pentru copii, teatru antic cu piesa Medeea”, a declarat Dragoş Paiu, organizator.
 
În cadrul Festivalului Antic vor fi incluse proiecţii de filme documentare, istorice şi 3D precum şi numeroase ateliere cu specific antic.
 
“Vom avea peste 12 mii de vizitatori în cadrul Festivalului, un eveniment care atrage foarte multă vizibilitate pe canalele international. Suntem urmăriţi pentru că în acest moment suntem cel mai bun festival antic din România şi atragem un interes fantastic din partea asociaţiilor de reconstituire istorică din Europa. Este foarte important ca pentru a ne cunoaşte prezentul şi pentru a gândi la viitor să cunoaştem mai întâi şi să învăţăm să iubim istoria”, a declarat Corina Martin preşedintele ANAT.
 
Bugetul alocat Festivalului Antic Tomis este de 20 de mii de euro. Banii au fost obţinuţi de Asociaţia Litoral Delta Dunării prin aplicarea taxei de promovare în staţiunea Mamaia şi Satul de Vacanţă.

Ti-a placut articolul?

Comentarii