Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:23 05 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

FNT3 Nu o constrângere, ci un privilegiu!

ro

25 Nov, 2020 00:00 1447 Marime text

Ediția cu numărul 30 a Festivalului Naţional de Teatru, un reper anual a ceea ce se întâmplă pe scenele țării, este o ediție altfel. Pentru că anul 2020 este altfel.

 

Dar ce-ar fi ca, în loc să deplângem condițiile pandemice în care se desfășoară cel mai important festival românesc de teatru, să ne bucurăm că, de această dată, avem cu toții acces – gratuit – la zeci de reprezentații, spectacole, documentare, recitaluri, colocvii sau expoziții virtuale, ce pot fi vizionate on line, timp de 48 de ore de la data afișării în program!

Evenimentele se desfășoară în aceste zile de noiembrie, până la sfârșitul lunii, pe platforma www.fnt.ro, cu o interfață prietenoasă și simplu de utilizat, pentru iubitorii de teatru din întreaga lume.

În plus, avem acces și la o arhivă a edițiilor precedente, o „istorie recuperată” încropită cu efort de organizatorii Festivalului - UNITER, TVR și Ministerul Culturii.

Din pleiada de spectacole care mai de care mai incitante, vă recomandăm Istoria unui spectacol, a lui Gigi Căciuleanu, disponibil până pe 26 noiembrie, ora 14:00, Furtuna după William Shakespeare, difuzat pe 26 noiembrie, de la ora 19:00, producția Regele scamator–Ștefan Iordache, disponibilă pentru vizionare de vineri, 27 noiembrie, ora 15:00, sau Regele moare, de Eugen Ionesco, de văzut sâmbătă, 28 noiembrie, de la ora 16:00.
 

Sunt doar câteva recomandări, căci avem de-a face, fără nici o îndoială, cu un regal inedit de artă teatrală și numai, de care ne putem împărtăși la ore diferite din zi sau din noapte, din confortul spațiului familiar.
Și dacă lăsăm deoparte nostalgiile întâlnirilor calde din sala de spectacole, putem lua partea pozitivă a lucrurilor: niciodată n-am putut asista, fizic, la atât de multe și valoroase manifestări, în doar câteva zile! Iar emoția artei înalte, contactul – chiar și virtual – cu slujitorii cei mai de seamă ai Thaliei, se poate transmite și online, cu condiția să ne deschidem inimile și să ne conectăm la frumusețe și bucurie!
 
Citește și:

Interviu cu Gigi Căciuleanu, „animatorul“ Galei tânărului actor HOP 2019 „Dialogul dintre voce și corp m-a urmărit o viață întreagă“

 

 

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii