Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:44 10 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

2022, al treilea cel mai călduros an din istoria măsurătorilor meteorologice din România. „Schimbările climatice amenință și afectează întreaga planetă“

ro

17 Jan, 2023 12:43 1110 Marime text


foto: Pexels Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, anul 2022 a fost al treilea cel mai călduros an din istoria măsurătorilor meteorologice din România, temperatura medie anuală fiind de 11.77 C, iar abaterea termică de 1.55C faţă de media perioadei 1981-2010.

Cei mai călduroşi 5 ani din perioada 1900-2022 sunt: 2019, 2020, 2022, 2015 şi 2007, iar intervalul 2012-2022 reprezintă perioada de 11 ani consecutivi cea mai călduroasă, fapt care confimă în mod evident tendinţa de creştere a temperaturii aerului şi în ţara noastră.

„Această statistică demonstrează ceea ce simțim cu toții de foarte mulți ani, că schimbările climatice amenință și afectează întreaga planetă, nu mai putem vorbi de o problemă locală sau de o problemă națională. Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor are la dispoziție resursele necesare pentru a lupta împotriva acestor schimbări climatice: avem, prin componenta Păduri și protecția biodiversității, din PNRR, un buget total de 1,173 miliarde de euro și ambiția noastră este să creștem suprafața împădurită cu acești bani.


Totodată, pădurile sunt cele mai reziliente la efectele schimbărilor climatice, pot lupta cel mai bine cu aceste manifestări ale vremii și contribuie la reglarea climei. Toamna trecută am adoptat Strategia Forestieră Națională care stabilește norme obligatorii pentru împădurire și reîmpădurire, păduri și suprafețe cu vegetație forestieră în zonele vulnerabile la schimbările climatice.


De asemenea, proprietarii de păduri și terenuri sunt încurajați și stimulați acum pentru ca suprafețele pe care le dețin să fie conservate și valorificate la adevăratul lor potential, aceștia primesc 456 de euro/an/ha timp de 20 de ani pentru transformarea acestor terenuri în păduri. Prima de sechestrare forestieră este o măsură prin care stimulăm transformarea cât mai multor terenuri din România în viitoare păduri”, a declarat ministrul Barna Tánczos.


Perioada 1991-2020, considerată perioadă climatică actuală de referinţă conform recomandărilor Organizaţiei Meteorologice Mondiale, înregistrează o creştere cu 0.5 C la nivelul temperaturii medii multianuale anuale a aerului în România, faţă de perioada anterioară 1981-2010. La nivel decenial, cele mai mari creşteri ale temperaturii medii a aerului sunt în ultimele 2 decenii (2001-2010 şi 2011-2020), în ultimii 20 de ani înregistrându-se de altfel, frecvent recorduri termice zilnice, lunare, sezoniere şi anuale, fiecare dintre acestea doborând recordurile înregistrate anterior., transmite Ministerul Mediului. 

La nivel decenial, cele mai mari creşteri ale temperaturii medii a aerului sunt în ultimele 2 decenii (2001-2010 şi 2011-2020), în ultimii 20 de ani înregistrându-se de altfel, frecvent recorduri termice zilnice, lunare, sezoniere şi anuale, fiecare dintre acestea doborând recordurile înregistrate anterior., mai punctează sursa citată. 

 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii