De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
14:00 18 01 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Proiecte realizabile, la Pantelimon Lucrările pentru reţeaua de apă de la Runcu, în linie dreaptă până la finalul verii

ro

09 Jul, 2015 00:00 696 Marime text
Locuitorii satului Runcu vor avea apă potabilă până pe data de 31 august. Primarul comunei Pantelimon, Vasile Neicu, a declarat că s-au achitat toţi banii către constructor, astfel că lucrările au intrat în linie dreaptă, până la finalul verii urmând ca acestea să fie finalizate. Gospodarul-şef a ţinut să precizeze că Primăria Pantelimon va racorda, gratuit, toate gospodăriile la reţeaua de apă. Şi pentru că astfel de lucrări presupun deteriorarea drumurilor, primarul a asigurat că, după ce lucrările de la reţelele de apă şi canalizare vor fi terminate, va începe procesul de asfaltare.
 
Tot la Runcu, administraţia locală va demara în scurt timp şi lucrările de la căminul cultural promis localnicilor. „Pentru acest proiect, am obţinut deja autorizaţie de construire. Licitaţia publică a fost deja desfăşurată pe SEAP, acum ofertele sunt în analiză, urmând, în scurt timp, să declarăm câştigătorul. Sperăm să nu avem parte de contestaţii, pentru a putea începe lucrările în timp util. Valoarea investiţiei ajunge la aproximativ un milion şi jumătate de lei. Suntem nerăbdători să vedem şi acest proiect finalizat, mai ales că noi am gândit o arhitectură deosebită a căminului. Sperăm ca lucrările să înceapă cât mai curând“, a declarat primarul Vasile Neicu, pentru ZIUA de Constanţa. Doi ofertanţi „se bat“ pe lucrările de la căminul cultural de la Runcu - Opal Construct SRL, având ca subcontractant firma Wert SRL din Constanţa, precum şi SC Holding Hondor Stil SRL, care vine cu subcontractantul Bonedo SRL.
 
Pentru că localnicii din satul Runcu nu au avut până în prezent un astfel de obiectiv, primarul va face aici un cămin cultural cu o arhitectură similară celui din comuna Siliştea.

Un alt proiect ambiţios este amenajarea unui teren de fotbal în Pantelimon. Deşi lucrările au fost întârziate din cauza unor greşeli de proiect, până la sfârşitul lunii august va trebui finalizată şi această investiţie, al cărei cost se ridică la 197.000 de euro, din fonduri europene. Noul teren de fotbal va fi amenajat pe fostul teren de sport şi va avea tribune, vestiare, gazon natural etc. „Am finalizat şi licitaţia pentru proiectul «Amenajare teren de sport, construire vestiare, comuna Pantelimon, judeţul Constanţa». Ofertele primite sunt în analiză“, a explicat primarul Vasile Neicu.

Tot două oferte au fost primite şi pentru acest obiectiv. O ofertă a venit din parte SC Tudor Construct SRL din Hârşova, iar cea de-a doua ofertă primită a venit de la Atlas Company SRL din Târgu Mureş.


 

Ti-a placut articolul?

Comentarii