De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
01:16 24 01 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Finanţări din diverse surse Două proiecte pentru modernizarea arterelor din Techirghiol

ro

25 Aug, 2016 00:00 496 Marime text
 

Încă din luna mai a acestui an, CJC a aprobat repartizarea pe unităţile administrativ-teritoriale a sumelor din TVA pe anul în curs pentru finanţarea cheltuielilor privind drumurile judeţene şi comunale. Numai că, la 28.07.2016, Primăria oraşului Techirghiol a înregistrat la CJC o adresă prin care solicita acordul ca suma repartizată în primăvară pentru efectuarea de lucrări de modernizare şi amenajare a străzii Dr. Victor Climescu să fie alocată pentru modernizarea şi amenajarea străzii Anton Pann din localitate. În şedinţa ordinară a CJC din 17 august, aleşii judeţeni au susţinut proiectul de hotărâre nr. 47, iniţiat de consilierul Marian Cruşoveanu, şi au aprobat ca suma respectivă, în speţă, 500.000 de lei, să fie redirecţionată la obiectivul indicat în adresa Primăriei Techirghiol. 
 
Potrivit primarului Iulian Constantin Soceanu, suma a fost solicitată pentru strada Dr. Victor Climescu pentru a facilita accesul la Grădina Botanică, dar situaţia s-a schimbat.
 

„Strada respectivă este mult mai mare şi a fost cuprinsă într-un proiect ce urmează a fi depus în vederea obţinerii de finanţare din fonduri europene. Este un proiect ce cuprinde 12 străzi şi va fi depus pe POR (n.r. Programul Operaţional Regional) şi, ca să nu ajungem cu dublă finanţare, am solicitat CJC-ului să aloce suma către o altă stradă ce duce spre Grădina Botanică şi care nu era cuprinsă în alt proiect“, a explicat primarul oraşului Techirghiol.

 Proiecte în lucru 



De altfel, din spusele primarului Soceanu am aflat că, pe lângă proiectul care vizează modernizarea şi amenajarea a 12 străzi din oraşul Techirghiol, se lucrează şi la un altul, în care vor fi cuprinse mai multe artere rutiere din localitate. „Mai avem un proiect, în care am inclus 15 străzi, pe care vrem să-l depunem pe o altă axă ori pe altă finanţare. Dacă mi se vor aproba cele două proiecte, aproape 95% din infrastructura rutieră a oraşului va fi asfaltată“, ne-a declarat primarul oraşului Techirghiol, Iulian Constantin Soceanu.

Ti-a placut articolul?

Comentarii