De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
23:59 20 01 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Tatăl ei joacă în echipa rugbyştilor veterani Gimnasta Cătălina Ponor s-a întâlnit cu Rechinii Constanţa (galerie foto)

ro

01 Sep, 2016 00:00 3411 Marime text
 

Componenţii echipei de rugby old-boys Rechinii Constanţa au avut o întâlnire, pe plaja de la Mamaia, cu gimnasta constănţeană Cătălina Ponor, triplă campioană olimpică. La întrevedere au participat şi membri ai familiilor rugbyştilor veterani.
 
Întâlnirea a fost solicitată de jucătorii de la Rechinii, care, profitând de faptul că în această perioadă gimnasta se află acasă, după Jocurile Olimpice de la Rio, l-au rugat pe tatăl campioanei, Florin Bărbăscu (coleg cu ei la Rechinii), să le ofere posibilitatea de a o vedea şi de a face fotografii cu ea. Cătălina a acceptat cu plăcere şi a venit pe plaja de la Mamaia, unde cei de la Rechinii fac mereu mişcare vara.
  
„M-au rugat colegii mei de la echipă să o aduc pe Cătălina să o vadă şi să facă poze cu ea, atât ei, cât şi copiii lor. Unii dintre băieţi au fetiţe chiar la gimnastică, micuţele fiind foarte încântate că au putut fi alături de Cătălina. A fost o întâlnire foarte frumoasă. Cătălinei îi face plăcere să se întâlnească cu oameni din lumea sportului, iar printre noi sunt mai mulţi rugbyşti care au jucat la un nivel înalt, unii fiind foşti internaţionali ai României“, a declarat Florin Bărbăscu.

Încântaţi de întâlnire

Rugbyştii de la Rechinii s-au declarat încântaţi de întâlnirea cu Cătălina Ponor, remarcând cu plăcere că marea campioană este, în acelaşi timp, o persoană foarte modestă, binevoitoare şi agreabilă. În vârstă de 49 de ani, Florin Bărbăscu este născut la Bârlad, acolo unde a şi început rugby-ul, la clubul Rulmentul. La Constanţa a jucat la echipe precum ITC, Cleopatra, CS Năvodari, RC Farul (în sezonul trecut, în Divizia A), iar de mai mulţi ani este component al echipei Rechinii, cu care se pregăteşte şi participă la diferite turnee. Florin Bărbăscu este un jucător polivalent, putând evolua pe mai multe posturi.

A împlinit 29 de ani

Medaliată de cinci ori la Jocurile Olimpice, Cătălina Ponor şi-a serbat de curând, pe 20 august, ziua de naştere, ea împlinind 29 de ani. Triplă campioană olimpică în 2004, la Atena, Cătălina ocupă un loc de frunte în istoria gimnasticii mondiale, prin cele peste 20 de medalii, dintre care zece de aur, cucerite la Jocurile Olimpice, Campionatele Mondiale şi Europene.

În vârful gimnasticii mondiale

Palmaresul internaţional de vârf al Cătălinei este următorul: JO din 2004 de la Atena - aur la echipe, bârnă şi sol; JO din 2012 de la Londra - argint la sol, bronz la echipe; Campionate Mondiale - 2003 (Anaheim) - argint la echipe, bârnă şi sol; 2005 (Melbourne) - bronz la bârnă; 2007 (Stuttgart) - bronz la echipe; Campionate Europene - 2004 (Amsterdam) - aur la echipe, bârnă şi sol; 2005 (Debrecen) - aur la bârnă; 2006 (Volos) - aur la bârnă, argint la echipe, bronz la sol; 2012 (Bruxelles) - aur la echipe şi bârnă, argint la sol; 2016 (Berna) - bronz la bârnă şi sol.

Portdrapel al României la Rio

Întrucât gimnastica e viaţa ei, sportiva de aur a Constanţei a avut puterea să revină în acest sport, după ce, iniţial, renunţase la activitatea competiţională. Prima dată a fost în 2012, iar reîntoarcerea sa, la vârsta de 25 de ani, a avut ca rezultat obţinerea a cinci medalii la Europene şi la Jocurile Olimpice. În acest an, la o vârstă când alte gimnaste din România s-au retras de mult din activitate şi au alte preocupări, Cătălina a arătat în continuare foame de performanţă. A renunţat la o viaţă liniştită pentru a simţi din nou atmosfera de concurs şi aplauzele spectatorilor. După trei ani în care a stat departe de gimnastică, a revenit. Multe i s-au pus în cale, o operaţie, perioada de recuperare, însă nu a cedat. A urcat pe podium la Europene, iar la Jocurile Olimpice din Brazilia (unde a fost singura reprezentantă a României) a prins ultimul act la bârnă. Sacrificiul ei şi aura olimpică i-au fost răsplătite cu onoarea de a fi portdrapelul României la Rio, la festivitatea de deschidere.

Ti-a placut articolul?

Comentarii