Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
01:03 15 12 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Sportiva din Mihail Kogălniceanu, stabilită în Suedia Maria Butcaru, pe podium şi la întrecerile Open din Belgia şi Olanda (galerie foto)

ro

21 Mar, 2017 00:00 920 Marime text
Tânăra luptătoare Maria Butcaru (originară din localitatea constănţeană Mihail Kogălniceanu, dar stabilită, alături de familie, în Suedia) continuă să obţină rezultate deosebite în competiţiile internaţionale de Taekwondo WTF.
 
La începutul anului, sportiva de 13 ani a cucerit aurul la Cupa Scandinaviei şi medalia de bronz la Openul Germaniei, de la Hamburg, la categoria -51 kg junioare B. De curând, a participat la alte două întreceri, Openul Olandei, unde a obţinut bronz, şi Openul Belgiei, unde a cucerit argintul. La această din urmă întrecere, a înregistrat rezultatele: 12-3 cu o sportivă din Serbia, 10-8 cu o luptătoare din Croaţia şi 6-8 cu reprezentanta Greciei. La clubul la care se pregăteşte Maria Butcaru la Goteborg, WTF Lejon Taekwondo, antrenor-coordonator este un maestru iranian, Ahmed Talabani.
 
Maria Butcaru a fost lansată de secţia de Taekwondo a Clubului Sportiv Comunal Mihail Kogălniceanu din judeţul Constanţa, iar de aproape trei ani se află în Suedia, unde a continuat practicarea sportului. Colectivul tehnic al secţiei de Taekwondo WTF de la CSC Mihail Kogălniceanu este format din antrenorul Laurenţiu Palangă şi instructorii Marian Olteanu şi Anda Palangă, sportivii clubului obţinând, an de an, rezultate importante, atât pe plan intern, cât şi internaţional. Pe lângă sprijinul solid pe care clubul sportiv îl primeşte din partea Primăriei Mihail Kogălniceanu, sportivii apreciază şi ajutorul venit de la Primăria Nicolae Bălcescu.
 
Sursa foto: Facebook (Maria Butcaru)
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii