Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:52 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Derby doar pe hârtie. Pe teren… Mare ruşine! SSC Farul a pierdut cu 0-7 meciul cu Progresul 1944 Spartac! Cum a fost posibil?

ro

09 Oct, 2017 00:00 4248 Marime text
Sâmbătă de coşmar pentru SSC Farul Constanţa, care a pierdut cu un scor greu de imaginat, 0-7 (0-4), disputa din deplasare cu Progresul 1944 Spartac Bucureşti, contând pentru etapa a şaptea a Ligii a 3-a la fotbal, seria secundă. 
 
S-au întâlnit primele două clasate în ierarhie (la ora meciului), cu acelaşi număr de puncte, Progresul 1944 Spartac ocupând locul întâi graţie golaverajului, însă meciul nu a arătat deloc a derby. Ceea ce ar fi trebuit să fie o partidă pentru locul întâi s-a transformat într-o umilinţă pentru SSC Farul. Ce s-a petrecut pe teren e greu de crezut. Gazdele au speculat marile erori ale constănţenilor şi s-au impus la o diferenţă astronomică. Mai aveau puţin şi învingeau la scorul cu care au trecut, runda trecută, de ultima clasată, Victoria Traian, 9-0!

Grigoraş a făcut trei schimbări la pauză

Pentru gazde au punctat Ad. Neacşu (8), Diţu (21, 54), C. Stanciu (22, 33 - din penalty), Stoian (56) şi Zaharia (90). În urma acestui succes, Progresul 1944 Spartac se distanţează la trei puncte de SSC Farul, care cade două poziţii în clasament, de pe doi pe patru. Echipa constănţeană a început meciul cu: Gurău - Juncănaru, Vl. Suciu, Botea, Androne, Iani, I. Florea, Cl. Dragu, R. Stănescu, Al. Grigoraş (cpt.), Mazilu. În repriza a doua au mai evoluat Şicu, Niţescu, Rusu (toţi trei din minutul 46) şi Milea.

Axiopolis, pe podium

Celelalte rezultate ale etapei au fost: CSM Rm. Sărat - Axiopolis Cernavodă 0-5, Delta Dobrogea Tulcea - Victoria Traian 2-1, Înainte Modelu - FC Voluntari II 2-4, FCSB II - Unirea Slobozia 1-3, Metalul Buzău - Agricola Borcea 2-0 şi CSM Olteniţa - Sportul Chiscani 1-1. Clasamentul arată astfel: 1. Progresul 1944 Spartac - 19p, 2. Metalul Buzău - 17p, 3. Axiopolis Cernavodă - 16p (19-9), 4. SSC Farul - 16p (17-11), 5. Unirea Slobozia - 13p, 6. FCSB II - 13p, 7. CSM Rm. Sărat - 12p, 8. FC Voluntari II - 11p, 9. Delta Dobrogea Tulcea - 9p, 10. Înainte Modelu - 6p, 11. CSM Olteniţa - 5p, 12. Agricola Borcea - 3p, 13. Sportul Chiscani - 1p, 14. Victoria Traian - 0p.

„Aceasta nu e o scuză“

„E greu de comentat acum, la cald, ce s-a întâmplat. Pur şi simplu, mi se pare incredibil. Chiar şi la câtă experienţă am, mi-e greu să explic momentan. Deşi am evoluat pe un teren sintetic, care nu ne-a avantajat absolut deloc (iar gazdele sunt familiarizate cu această suprafaţă de joc, întrucât acolo joacă şi se antrenează), aceasta nu e o scuză. Mă aşteptam pe parcursul campionatului la o anumită cădere din partea jucătorilor, dar e clar că nu sub această formă. Am parcurs un program identic cu cel de până acum. Este o experienţă pe care nu mi-am dorit să o trăiesc, dar, fiind în fenomen, din păcate apar şi asemenea situaţii. S-a întâmplat azi (n.r. sâmbătă), când nu m-aş fi aşteptat şi nici nu mi-aş fi dorit, cum nu şi-ar fi dorit nimeni dintre ai noştri“, a declarat, sâmbătă seară, Petre Grigoraş, antrenorul principal al SSC Farul.

Încrederea nu i-a fost zdruncinată 

Tehnicianul constănţean spune că această înfrângere nu îi zdruncină încrederea în promovarea imediată în Liga a 2-a (obiectivul declarat al SSC Farul) şi nici încrederea în jucători. „Este ceva ruşinos şi extrem de delicat şi trebuie să trecem cât mai repede peste acest moment. Altă soluţie nu avem. Trebuie să ne vedem greşelile comise, să ne facem autocritica şi să luăm acest eşec ca pe un accident. Această înfrângere ne pune într-un con de umbră, dar nu îmi zdruncină încrederea în promovare şi în propriii jucători. Sub nicio formă. Trebuie să învăţăm şi din astfel de situaţii“, a precizat Grigoraş.

Suporterii şi-au făcut treaba

Antrenorul farist a remarcat marile erori ale elevilor săi din timpul meciului. „Este nepermis să le faci adversarilor cadouri atât de uşor cum le-am făcut noi. Este adevărat că a lipsit din apărare Lamine (n.r. suspendat în urma eliminării din meciul cu CSM Rm. Sărat), dar sub nicio formă nu acesta a fost motivul eşecului, pentru că groggy au fost toţi. Singurii care şi-au făcut treaba au fost suporterii, care ne-au încurajat până la final, în ciuda vremii foarte urâte“, a punctat Grigoraş.

„Nimic nu e pierdut“

„Până la urmă, e un eşec, deşi foarte dureros, dar, decât să pierdem trei meciuri cu 0-1, mai bine unul singur cu 0-7, chiar dacă e ruşinea e mai mare. Să sperăm că e prima şi ultima lovitură de acest gen. Până la final nu mai avem voie să facem astfel de greşeli. Sperăm că ne trezim foarte repede, pentru că nimic nu e pierdut. Dacă facem înmormântare prea mare, nu ştiu dacă vom ajunge la vreo rezolvare. Să sperăm că vom îndrepta cât de curând situaţia, iar prima ocazie e meciul de sâmbătă, de la Techirghiol, cu Delta Dobrogea Tulcea“, a mai spus principalul SSC Farul.
 
Sursa foto: Facebook (Progresul 1944 Spartac)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Geambulai 08 Oct, 2017 23:20 CAPUL SUS BAIETI !! IMPREUNA SPRE LIGA a2a !! TOTUSI DACA AM CEVA DE REMARCAT, CUM DUPA FIECARE GOL , JUCATORII LUI PROGRESUL SARBATOREAU CU CEI 15 FANI IMPREUNA, IAR AI NOSTRI NU DUPA GOLURI SE DUC SI SE BUCURA MEREU IN PARTEA OPUSA , DE ZICI CA II MANANCA CINEVA. TOTUSI SA MERGI 100 DE INSI LA BUCURESTI PE O PLOAIE TORENTIALA, SA CANTI SI LA 0-7 , ASTA INSEAMNA SA FII SUPORTER, IAR PE VIITOR, JUCATORII SA SARBATOREASCA IMPREUNA CU SUPORTERII GOLURILE.