Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
11:25 25 09 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Comisia Tehnică a FRF propune rezilierea contractului selecționerului Christoph Daum

ro

11 Sep, 2017 17:39 381 Marime text
La solicitarea Președintelui FRF, Comisia Tehnică s-a reunit astăzi pentru a analiza situația privind postul de selecționer al echipei naționale. La finalul ședinței, președintele Comisiei Tehnice și Directorul Tehnic FRF, Mihai Stoichiță, a declarat:

“A avut loc o evaluare și o dezbatere privind situația echipei naționale. Apoi, atât membrii Comisiei cu drept de vot prezenți astăzi, cât și cei absenți, prin telefon, s-au pronunțat cu privire la posibilitatea ca actualul staff al echipei naționale să continue până la finalul meciurilor din campania de calificare sau ca președintele FRF să înceapă negocierile pentru rezilierea contractului. Ionuț Badea și Christos Papadopoulos, ca membrii ai staff-ului primei reprezentative, n-au participat la vot. Majoritatea a votat pentru demararea procedurilor de reziliere a contractului. Ulterior, fiecare membru cu drept de vot a propus variante pentru un viitor selecționer”.


Potrivit FRF, recomandarea de reziliere a contractului lui Christoph Daum va fi supusă validării în prima ședință a Comitetului Executiv. Președintele FRF, Răzvan Burleanu, a avut o întâlnire cu președintele Comisiei Tehnice la finalul ședinței, în urma căreia a prezentat direcția de acțiune pentru perioada următoare:

“În urma propunerii Comisiei Tehnice, voi demara procesul de negociere a rezilierii contractului domnului Daum și, ulterior, negocierile privind desemnarea noului selecționer, în baza propunerilor primite de la președintele Comisiei Tehnice”.

Ti-a placut articolul?

Comentarii