Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:56 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

A îndoit tigăi şi cuie şi a rupt lanţuri Sergiu Mîrzenco, de la „Românii au talent“, face show de forţă la Constanţa

ro

07 May, 2015 00:00 3367 Marime text
Un „Hercule“ din Republica Moldova, Sergiu Mîrzenco, va fi şi el prezent, alături de alte nume mari, la atractivul eveniment sportiv care se va desfăşura la Constanţa, sâmbătă, 9 mai şi care va include o demonstraţie de Strongman, o provocare la skandenberg şi una la flotări, dar şi un Open de Bikini Fitness. 
 
Show-ul va fi organizat de AS „Omul de Fier“ (preşedinte, Alex Arginteanu), sub deviza „Frumoasele şi Bestiile“, şi se va desfăşura la Maritimo Shopping Center, de la ora 16.00. În vârstă de 30 de ani, Mîrzenco vine de la Chişinău şi e concurent de Strongman, dar a participat şi la concursuri de skandenberg. Puternicul sportiv a evoluat şi la show-ul TV „Românii au talent“, unde, cu mâinile goale, a îndoit tigăi şi cuie, a spart sticle şi doze de bere şi a rupt un lanţ. Demonstraţia sa de forţă a impresionat toţi membrii juriului, astfel că Sergiu a mers în etapa următoare cu patru de „Da“. Hercule din Chişinău nu va fi în premieră la Constanţa, el mai participând la întreceri Strongman organizate pe litoral.

500 de euro pentru cine îl învinge pe Radu Valahu!

Provocarea de la skandenberg are ca miză 500 de euro pentru persoana din public ce va reuşi să-l învingă pe Radu Valahu! La această secţiune va fi prezent şi multiplul campion mondial Ion Oncescu. Acesta va face skandenberg cu primii 40 de înscrişi din judeţul Constanţa, care vor fi pregătiţi în prealabil la altă masă de Radu Valahu. De asemenea, Gabriel Ban, recordman mondial la flotări, îi va provoca pe spectatori la cât mai multe flotări, iar cine va putea să-l învingă va primi un premiu surpriză din partea AS „Omul de Fier“.

Alex Arginteanu - „Sperăm la un număr record de spectatori“

„Va fi un eveniment la care fetele frumoase vor fermeca privirile la întrecerea de Bikini Fitness, iar bărbaţii (Bestiile) îşi vor măsura forţele atât în probe de Strongman, cât şi la masa de skandenberg ori la flotări, lângă nume mari ale acestor sporturi, celebri în România şi nu numai. Show-ul e garantat! Sperăm să beneficiem de prezenţa unui număr record de spectatori. Asemenea evenimente au devenit rare în România. Vrem să arătăm ţării că, la Constanţa, sporturile ce conţin Fier nu au murit“, a declarat Alex Arginteanu, campion de Strongman.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii