Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:31 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sistem de vot defectat… efect scontat Dragomir - „Legea salarizării ar putea reglementa anomaliile apărute”

ro

13 Nov, 2015 00:00 2857 Marime text
Ultima şedinţă a plenului Camerei Deputaţilor va reaminti românilor starea de fapt din anul 2008. Atunci, bucuria majorărilor salariale pentru profesori votate de parlamentari a fost rapid curmată de criza economică. Acum, situaţia economiei naţionale s-ar putea să nu permită aplicarea creşterilor votate miercuri în plenul Camerei Deputaţilor. Gestul pur politicianist al deputaţilor a demonstrat, dacă mai era nevoie, că, pentru a-şi asigura votanţi în anul electoral 2016, măsurile populiste nu au limite, chiar dacă economia autohtonă nu le poate susţine.
 
Cea mai recentă dovadă în acest sens a fost dată de plenul Camerei Deputaţilor, care a adoptat proiectul de lege privind Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 35/2015 „îmbunătăţită” cu amendamentul deputatului PSD Adrian Solomon, care prevede creşterea salariilor tuturor bugetarilor cu 10%. OUG 35/2015 fusese adoptată, iniţial, de Senat, iar în comisiile de specialitate din Camera Deputaţilor a trecut cu brio amendamentul PSD prin care salariile tuturor bugetarilor care nu au beneficiat în cursul anului de majorări urmează să fie mărite.
 
Beneficiari ar urma să fie personalul din administraţie, cultură, justiţie, ordine publică şi siguranţă naţională, unităţi de cercetare ştiinţifică, dezvoltare tehnologică şi proiectare, diplomaţie, personalul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi al caselor de asigurări de sănătate judeţene. OUG 35/2015, în forma sa finală, ar urma să se aplice cu începere de la 1 decembrie anul curent, dacă va fi promulgată de preşedintele Klaus Iohannis.
 
Pentru cei 311 din 318 deputaţi care au votat „pentru” nu a contat că amendamentul social-democrat va genera, anul viitor, o creştere a deficitului bugetar cu aproximativ cinci miliarde de lei. Doar şapte deputaţi au preferat să se abţină de la votarea normativului în forma sa finală şi unul singur a „îndrăznit” să se opună.

Defecţiune… la momentul potrivit!?

Însă câteva aspect au fost omise (?!). Unul dintre ele: anunţul preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, potrivit căruia sistemul de vot electronic s-a defectat, ceea ce a impus votarea normativului în discuţie cu mâna ridicată. Asta în contextul în care, conform informaţiilor postate pe site-ul Camerei Deputaţilor, sistemul de vot electronic a funcţionat… cel puţin până la ora 11.36.
 
Această stare de fapt a scăpat şi deputatului PNL Gheorghe Dragomir, care a recunoscut că votul a fost dat „sub presiune”. „Doar domnul Zgonea ar putea lămuri situaţia. Cert este că a fost o presiune a majorităţii. Sala era plină de aplaudaci aduşi de PSD, precum şi de televiziuni. Totodată, votarea cu mâna ridicată le permitea liderilor majorităţii să vadă mai bine cum vota fiecare coleg”, ne-a declarat liderul PNL Constanţa.
 
Mai mult, înainte de votul final s-a încercat de trei ori retrimiterea la comisii a ordonanţei, însă fără rezultat. Ultima tentativă a fost la ora 10.49, când în sală erau prezenţi 175 de deputaţi, dintre care 89 (dintre aceştia, 70 de la PSD, unul de la UDMR, patru de la minorităţi şi 11 de la ALDE ) s-au opus, trei s-au abţinut, iar cinci nu au votat. Menţionăm că, la acea oră, din plenul Camerei Deputaţilor lipseau şapte parlamentari constănţeni - Florin Gheorghe (UNPR), Mihai Lupu (PNL), Varol Amet (UDTTMR), Radu Babuş (PSD), Manuela Mitrea (PSD), Cristina Dumitrache (PSD) şi Mihai Tararache (PNL). De asemenea, dintre cei prezenţi, doar trei au votat pentru retrimiterea ordonanţei la comisie - Andrei Răzvan Condurăţeanu, Gheorghe Dragomir (PNL) şi Victor Manea (PNL).
 
„Înainte de votul final s-a încercat retrimiterea la comisii, pentru că nu aveam un studiu de impact. Nu ne împotriveam, doar amânam cu o săptămână votul, astfel încât să votăm în cunoştinţă de cauză. Neavând numărul de voturi necesar, s-a ajuns la votul final. Aici, dacă nu votam, eram arătaţi cu degetul, dacă am votat, tot nu este bine”, a explicat deputatul PNL Gheorghe Dragomir.
 
Acum, ultimul cuvânt îi va aparţine şefului statului. Ulterior, aşa cum recunoaşte şi liderul PNL Constanţa, o reglementare a situaţiei ar putea veni ca urmare a votării Legii salarizării. „Vom propune noului Guvern să ia în discuţie Legea salarizării, care ar putea reglementa toate anomaliile apărute”, a conchis deputatul liberal.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii