Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:21 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ramona Mănescu va face campanie pentru candidatul PNL la Primăria Constanţa (galerie foto)

ro

09 Mar, 2015 00:00 3335 Marime text
Senatorul Gigi Chiru şi deputaţii Dănuţ Culeţu şi Mihai Tararache au susţinut, ieri, o conferinţă de presă, context în care au vorbit despre alegerile locale, dar şi despre posibilitatea ca PNL să coopteze noi parlamentari de Constanţa. În ceea ce priveşte proximul scrutin local, senatorul Chiru a menţionat că, în maximum şase luni, vor fi desemnaţi cei mai mulţi dintre candidaţii la primăriile din judeţul Constanţa, nu însă înainte ca aceştia să facă subiectul unor sondaje de opinie interne. Cât despre candidatul pentru Primăria Constanţa, Chiru a ţinut să precizeze că aici există o competiţie: „Competiţia e cât se poate de serioasă. Toată lumea va avea o şansă de a trece prin această evaluare (n.r. internă)“, a declarat co-preşedintele PNL.

Numele europarlamentarului Ramona Mănescu nu a fost ocolit, vehiculându-se o posibilă candidatură a fostului ministru al Transporturilor la Primăria Constanţa, asta deşi, în cadrul conferinţei de vineri, deputatul Gheorghe Dragomir, de asemenea co-preşedinte al PNL Constanţa, a declarat că este vorba doar despre o revenire a lui Mănescu în organizaţia-mamă, nu despre o candidatură.

I-am solicitat şi Ramonei Mănescu un punct de vedere pe acest subiect. Răspunsul europarlamentarului a fost următorul: „Nu s-a stabilit candidatul, dar vă pot spune cu certitudine că, oricare ar fi, îl voi susţine şi îi voi face campanie.“

 „Obligaţia noastră este să dăm României o guvernare de dreapta“

În altă ordine de idei, pentru că se vorbeşte constant despre dorinţa liberalilor de a schimba majoritatea în Parlament, senatorul Gigi Chiru a adus în discuţie şi posibilitatea ca în PNL Constanţa să se regăsească şi alţi parlamentari. Dar, cum în afară de PNL, doar PSD şi UNPR mai au parlamentari în judeţul Constanţa (din PP-DD au dezertat toţi cei trei parlamentari), este greu de imaginat pe cine anume ar vrea sau ar putea PNL să atragă. Cu atât mai mult cu cât, întrebat dacă, în opinia sa, există parlamentari valoroşi în PSD Constanţa, Chiru a afirmat „nu, şi nu intră în calculele PNL niciun parlamentar PSD“.

„Obligaţia noastră este să dăm României o guvernare de dreapta“, a mai spus senatorul Chiru. În contextul local însă, în care parlamentarii PSD nu sunt „vrednici“ să se alăture PNL-ului, este clar că liberalii constănţeni nu mai pot pune umărul - după revenirea deputatului Mihai Tararache în partidul din care plecase - la îndeplinirea obligaţiei de a da României o guvernare de dreapta.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii