Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
11:07 21 01 2018 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Mesaj de pedelist - „Ori găsim un drum, ori facem unul" Pecistul Mircea Banias îşi serbează ziua de naştere

ro

06 Mar, 2012 00:00 980 Marime text
banias-MirceaBanias.jpgSenatorul Mircea Banias îşi serbează astăzi ziua de naştere. Banias s-a născut pe 6 martie 1966 la Mangalia, este căsătorit şi are un copil. „Ori găsim un drum, ori facem unul" este mesajul transmis de senator electorilor pe vremea când era la PDL.

Parcursul său politic a cunoscut în ultimele luni schimbări majore. Senatorul s-a retras recent din PDL. În momentul de faţă este înscris în Parlament ca senator PC şi în acelaşi timp ocupă funcţia de preşedinte interimar al Organizaţiei Judeţene a Partidului Conservator. Înainte de a se transfera la conservatori, timp de patru ani, în perioada 2008 -2011, Mircea Banias a fost preşedintele Partidului Democrat Liberal Constanţa. De asemenea, încă din anul 2008 ocupă funcţia de consilier municipal în Consiliul Local Constanţa. Senatorul a absolvit în anul 2006 cursurile Colegiului Naţional de Apărare, susţinute la Universitatea Naţională de Apărare „Carol I" Bucureşti. În perioada 1984 - 1988, Banias a urmat Institutul de „Marină Mircea cel Bătrân" Constanţa, absolvind Facultatea de Navigaţie cu gradul de ofiţer maritim portuar. Calificarea dobândită în anii de studiu a fost valorificată începând cu anul 1988. Astfel, în perioada 1988 - 1990 a ocupat postul de ofiţer maritim în cadrul CNM Navrom SA. Să nu uităm că în perioada 2005 - 2007 Mircea Banias a deţinut funcţia de director general al CN Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa, iar anterior, în intervalul 2000 - 2005, a fost inginer în cadrul aceleiaşi companii.

Ti-a placut articolul?

Comentarii