Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:11 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Liberalii se opun ascensiunii lui Victor Ponta „Pentru că nu are niciun proiect pentru România, Ponta ține să se facă remarcat prin declarații inedite“

ro

31 May, 2014 00:00 1687 Marime text
Potrivit reprezentanţilor PNL, formaţiunea a demarat, recent, discuții serioase cu PDL în vederea cristalizării unei forțe puternice de dreapta, care să se opună „în mod responsabil pesedizării României şi pentru a stopa ascensiunea PSD și a premierului Victor Ponta în încercarea de a-și subordona instituțiile din România“, se arată într-un comunicat de presă emis de departamentul de comunicare al PNL Constanța.
Potrivit liberalilor constănţeni, prin ultimele sale declarații, „Victor Ponta se descalifică total ca lider politic democratic al unei țări angajate pe un parcurs occidental. Premierul României a ajuns ca, de la înălțimea demnității funcției pe care o deține, să dea indicații Direcţiei Naţionale Anticorupţie cu privire la oamenii care ar trebui anchetați“. De aceea, membrii PNL Constanţa fac un apel la toate instituțiile din România „ce resimt, chiar și numai prin declarații publice, presiuni politice, pentru a acționa partizan, și să respingă prin toate mijloacele aceste încercări nedemocratice“.
În accepţiunea liderilor politici liberali ai Constanţei, „tocmai pentru că nu are niciun proiect pentru România, Ponta ține să se facă remarcat prin declarații inedite, cum a fost cazul celei în care a susținut că, în 2009, l-a votat pe Crin Antonescu în primul tur la prezidențiale, și pe Mircea Geoană doar în turul doi. Aceasta în condițiile în care Victor Ponta a fost purtătorul de cuvânt al campaniei prezidențiale a lui Geoană“.
Din analizele reprezentanţilor PNL Constanţa reiese că, „pe tot parcursul campaniei electorale pentru PE, s-a văzut că Victor Ponta și PSD nu au prezentat cetățenilor niciun proiect concret pe care europarlamentarii social-democrați să îl susțină în Parlamentul European în beneficiul românilor“. „Un astfel de lider politic nu este nici pe departe potrivit să conducă România, nici din calitatea de premier și nici din cea de președinte, iar PNL va bloca, prin toate mijloacele democratice, ascensiunea acestui unui om atât de nociv pentru țară“, concluzionează membrii filialei Constanţa a PNL.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii