Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
16:02 26 09 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Liviu Dorin Bamburic a luat doi ani! Cu suspendare. Interdicţii (document)

ro

01 Sep, 2017 00:00 971 Marime text
Judecătorii din Constanţa au dispus, ieri, condamnarea lui Liviu Dorin Bamburic la doi ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere a executării pedepsei. Instanţa a stabilit un termen de încercare de şase ani, compus din doi ani, pedeapsa închisorii aplicate, şi o perioadă de patru ani.
 
Condamnarea anterior menţionată vine ca urmare a unei sesizări formulate de Serviciul de Probaţiune Constanţa privind modificarea pedepsei aplicate lui Liviu Dorin Bamburic. Ulterior deliberărilor, instanţa a constatat că infracţiunile judecate prin sentinţa penală nr. (…), prin intermediul căreia Bamburic a fost condamnat la 1,6 ani de închisoare cu suspendare, pentru conducere fără permis, sunt concurente cu alte infracţiuni pentru care Liviu Dorin Bamburic a fost judecat şi condamnat de diverse instanţe din ţară.
 
Totodată, instanţa a dispus că, pe durata termenului de încercare, condamnatul trebuie să se supună următoarelor măsuri: să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune Constanţa, organ însărcinat cu supravegherea acestuia, să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte opt zile, precum şi întoarcerea, să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă, să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.
 
„Atrage atenţia condamnatului asupra dispoziţiilor art. 86, indice 4 - Cod penal cu privire la cazurile de revocare a suspendării executării pedepsei. Dispune emiterea unei comunicări scrise către condamnat, prin care i se atrage atenţia asupra dispoziţiilor a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii. Anulează formele de executare emise în baza sentinţei penale nr. 1184/19.10.2015 a Judecătoriei Constanţa, rămasă definitivă la data de 21.12.2016, pronunţată în dosarul nr. 27057/212/2014, şi în baza sentinţei penale nr. 108/26.01.2016 a Judecătoriei Cluj-Napoca, rămasă definitivă la data de 17.11.2016, pronunţată în dosarul nr. 14892/211/2014, şi dispune emiterea de noi forme de executare în baza prezentei hotărâri. În baza art. 275, alin. 3 Cod Procedură Penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia“, conform minutei judecătoreşti.
 
Decizia magistraţilor nu este definitivă, aceasta putând fi atacată cu drept de contestaţie în termen de trei zile de la comunicare.

Ti-a placut articolul?

Comentarii