Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:21 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Crimă în Cumpăna! Autorul, un recidivist. Fusese eliberat condiţionat

ro

07 Sep, 2017 00:00 4559 Marime text
Trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, un tânăr de 26 de ani, din Constanţa, a fost condamnat în primă instanţă la ani grei de închisoare. Decizia nu este definitivă, aceasta putând fi atacată la Curtea de Apel Constanţa.
 
Conform Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, în seara zilei de 23 octombrie 2016, în jurul orei 21.00, fiind în stare de ebrietate, inculpatul a venit la locuinţa fostei sale concubine din comuna Cumpăna, sub pretextul de a-şi vizita copilul minor pe care îl au împreună, iar imediat ce a fost primit în locuinţă, a încercat să o lovească pe aceasta cu un cuţit. Pentru că femeia s-a ferit şi s-a refugiat în grupul sanitar, l-a înjunghiat în zona gâtului cu un cuţit pe tatăl acesteia, persoană parţial paralizată, care şedea pe un fotoliu din cameră. În urma agresiunii, cel înjunghiat a suferit o plagă tăiată-înţepată cervicală laterală stângă, care i-a pus viaţa în primejdie, prin anemia consecutivă hemoragiei abundente. Ulterior, bărbatul a decedat.
 
Ieri, Tribunalul Constanţa, instanţă învestită cu soluţionarea cauzei, a dispus schimbarea încadrării juridice din tentativă la omor în omor calificat. De asemenea, bărbatul a mai fost găsit vinovat de distrugere. Pentru comiterea celor două infracţiuni, inculpatul a fost condamnat la 20 de ani şi patru luni de închisoare. În continuare, instanţa a revocat suspendarea condiţionată a executării unei pedepse de 1,6 ani aplicate inculpatului în 2014. Ulterior, magistraţii au adăugat pedeapsa de 20 de ani şi patru luni de închisoare la pedeapsa de un an şi şase luni de închisoare. În final, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa finală de 21 de ani şi zece luni de închisoare.
 
„Obligă inculpatul la plata către partea civilă a sumelor de 10.000 de lei cu titlu de despăgubiri materiale şi 5.000 de lei cu titlu de daune morale. Obligă inculpatul la plata sumei de 10.553,66 de lei cu titlu de despăgubiri civile (cheltuieli de spitalizare) către partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. Confiscă, în folosul statului, un cuţit de bucătărie cu lungimea de aproximativ 28 cm (lama cu lungimea de 17 cm şi lăţimea de 2,5 cm), cu mâner din material plastic de culoare neagră, depus la camera de corpuri delicte a Tribunalului Constanţa“, potrivit minutei judecătoreşti.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii