Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:22 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Legal şi cu acordul Primăriei Cum câştigă investitorii câte un etaj în plus la imobilele pe care le ridică în Constanţa

ro

30 Nov, 2015 00:00 20536 Marime text
Tot mai mulţi dezvoltatori imobiliari, societăţi comerciale sau persoane fizice au găsit o modalitate legală de a continua construcţiile finalizate, obţinând acordul municipalităţii pentru supraetajarea acestora.
 
De la începutul anului până la sfârşitul lunii noiembrie, Primăria Constanţa a emis zeci de certificate de urbanism prin care permite supraetajarea imobilelor „în limita a 20% sau 25% din suprafaţa construită desfăşurată a clădirii conform Legii nr. 50/ 29.07.1991, art. 2, al. 4, lit. a1“. Singura condiţie este ca supraetajarea să se facă legal, ţinând cont de prevederile de urbanism. Astfel, pentru o clădire de 5 etaje de pildă pentru care s-a aprobat deja autrozaţia de constuire iar lucrările au fost demarate, proprietarul solicită (o singură dată) emiterea unui nou certificat de urbanism şi autorizaţie de construire pentru supraetajarea clădirii cu 20% din înalţăimea clădirii. Astfel, Clăpdirea de 5 etaje va avea în final 6 etaje, spre propăşirea proprietarului. Totul cu un efort minim, fără a mai fi nevoie de a studia zona printrun PUZ sau PUD.
 
Cotidianul ZIUA de Constanţa vă prezintă certificatele de urbanism obţinute pentru supraetajările imobilelor în construcţie sau deja finalizate. Printre cei care au obţinut acordul autorităţii publice locale pentru a-şi înălţa clădirile se numără: Hotel Central SA, SC Norisan Activ Construct SRL, SC Gamaro Construct SRL, SC Stop SRL, SC Everest Investiţii şi Consultanţă SA, Cătălin Guriţă, SC Diagnost SRL, iar lista poate continua.
 
Certificat de urbanism pentru SC Hotel Central SA - „Extindere, modernizare şi supraetajare cu un nivel imobil existent P+3E cu funcţiunea de hotel“, situat în staţiunea Mamaia.
 
Certificat de urbanism pentru SC Norisan Activ Construct SRL - „Modificare proiect autorizat conform AC nr. 2028/25.11.2014 «Construire imobil D+P+2E+M, locuinţe colective, împrejmuire teren» prin: supraetajare cu un nivel în limita a 20% din suprafaţa construită desfăşurată“, situat pe strada Iosif Ivanovici nr. 14.
 
Certificat de urbanism pentru SC Mas Builder SRL - „Modificare proiect autorizat conform AC nr. 2118/08.12.2014 «Construire imobil D+P+2E+M - locuinţe colective, împrejmuire teren» prin supraetajare cu un nivel în limita a 20% din suprafaţa construită desfăşurată a imobilului“, situat pe strada Nicolae Kirculescu nr. 38.
 
Certificat de urbanism pentru SC Turnuri SRL - „Modificare proiect în curs de execuţie aprobat cu AC nr.2183/2014 «Construire imobil tronson 1 S(DS)+P+4E şi tronson 2 S(DS)+P+3E - locuinţe colective» recompartimentare, remodelare şi supraetajare cu un nivel în limita a 20% din aria desfăşurată“ realizat pe strada prel. Sergent Nicolae Grindeanu nr. 6.
 
Certificat de urbanism pentru SC Gamaro Construct SRL - „Modificare proiect în curs de execuţie autorizat cu AC nr. 945/27.06.2014 «Construire imobil P+5-6E cu funcţiunea de locuinţă de vacanţă şi împrejmuire teren. Investiţie realizată de Roman Greta Elena», prin supraetajare cu două nivele, investiţie realizată de SC Gamaro Construct SRL, conform contractului de cesiune a dreptului de superficie şi Autorizaţiei de Construire nr. 945/27.06.2014“, investiţie realizată pe bulevardul Mamaia nr. 564, Lot 2-lot1/1.
 
Certificat de urbanism pentru Dragoş Petreanu Mureş - „Amenajări interioare parter imobil Sp+P+1E supraetajare cu un etaj în limita a 20% din aria desfăşurată, locuinţe colective“, situat pe strada Sălciilor nr. 26A.
 
Certificat de urbanism pentru SC Laurette Due SRL - „Modificare proiect autorizat cu AC nr. 2000/20.11.2014 «Construire imobil P+2E cu funcţiunea de cazare şi spaţii comerciale la parter» prin supraetajare cu 20% din suprafaţa desfăşurată, conform Legii nr. 50/1991“, realizat în zona Cazino din staţiunea Mamaia.
 
Certificat de urbanism pentru SC Intercom Topaz SRL - „Elaborare Plan Urbanistic de Detaliu pentru supraetajare cu trei nivele imobil parter existent spaţiu comercial, birouri şi servicii“, situat pe strada Eliberării nr. 2 D.
 
Certificat de urbanism pentru SC Valrom Invest SRL - „Modificare proiect autorizat conform AC nr. 1393/19.08.2013 «Supraetajare imobil S+P+1E cu un etaj și mansardă și schimbare funcțiune în spațiu comercial la parter și pensiune la etaje și mansardă» prin modificare fațade, recompartimentări, extindere subsol existent“, pe bulevardul Tomis nr. 16.
 
Certificat de urbanism pentru SC Arproex SRL, prin Ionuţ Galani - „Modificare de proiect în curs de execuţie autorizat cu AC 1864/2014 «Construire imobil D+ P+2E+M - locuinţe colective cu parcare la demisol şi împrejmuire» prin supraetajare cu 20% din suprafaţa construită desfăşurată“, pe strada Barcelona (DE 275) nr. 14.
 
Certificat de urbanism pentru Angelica Paniţă şi Dumitru Paniţă - „Modificare proiect autorizat conform AC nr. 196/04.02.2015 «Construire imobil P+2E+M - locuinţe colective şi împrejmuire teren» prin supraetajare cu un nivel în limita a 20% din suprafaţa construită desfăşurată şi recompartimentări interioare imobil“, pe strada Mihail Jora nr. 21.
 
Certificat de urbanism pentru Solid House SRL - „Modificare proiect autorizat cu AC nr. 2168/19.12.2014 «Construire imobil d+p+7-8e cu funcţiunea de vilă turistică» prin supraetajare cu 20% din suprafaţa desfăşurată şi reconfigurare demisol“, situat pe bulevardul Mamaia nr. 385.
 
Certificat de urbanism pentru SC Valrom Invest SRL - „Modificare proiect autorizat conform AC nr. 1393/19.08.2013 «Supraetajare imobil S+P+1E cu un etaj și mansardă și schimbare funcțiune în spațiu comercial la parter și pensiune la etaje și mansardă» prin modificare fațade, recompartimentări, extindere spațiu tehnic pe terasa circulabilă extindere subsol existent“, pe bulevardul Tomis nr. 16.
      
Certificat de urbanism pentru Mihai Sabo, Magdalena-Meletina Sabo - „Extindere și reconfigurare locuință parter cu amenajarea unui cabinet medical în limita a maximum 25% din suprafaţa construită și supraetajare cu un etaj intrare în legalitate“, investiţie realizată pe strada Pictor Nicolae Grigorescu nr. 30.
 
 
Certificat de urbanism pentru SC C&Cereal Ambient SRL - „Modificare proiect autorizat conform AC nr. 1565/24.09.2014 «Construire imobil P+3E+M, locuinţe colective» prin recompartimentări interioare şi supraetajare în limita a 20% din suprafaţa desfăşurată“, pe aleea Constantin Bobescu nr. 87A.
 
Certificat de urbanism pentru Laurenţiu Şerban, Corina Şerban - „Modificare proiect în curs de execuţie, autorizat conform AC nr. 372/02.03.2015 «Consolidare, recompartimentare şi extindere etaj 1 imobil P+1E corp C1 - locuinţă unifamilială + cabinete - reconfigurare şi supraetajare cu un nivel P corp C2 - locuinţă unifamilială» prin executare lucrări de supraetajare a clădirilor cu încă un nivel, o singură dată, în suprafaţă de maximum 20% din suprafaţa construită desfăşurată a clădirilor şi realizare subsol tehnic“, investiţie realizată pe bulevardul Mamaia nr. 209.
 
Certificat de urbanism pentru Iancu Pelehra - „Modificare proiect în curs de execuţie, autorizat cu AC 245 /12.02.2015 - «Construire imobil D+P+2E-3Ep, spaţiu tehnic la demisol, birouri la parter şi locuinţe colective la etajele superioare» prin supraetajare cu 20% din aria construită desfăşurată“, strada fiind nespecificată, bl. VN 574/1/2/2.     
 
Certificat de urbanism pentru Ion Coja, Dinu-Ion Efrim, Ileana-Anca Efrim - Extindere etaj 3 parțial imobil P+3p existent - locuire - modernizare și modificare fațade“, pe strada Cuza Vodă.
 
Certificat de urbanism pentru Adrian Sandu, Nicolae Lucian - Modificare proiect aprobat cu AC nr. 2075/02.12.2014 «Construire imobil D+P+2E+M, locuinţe colective şi împrejmuire teren“ prin supraetajare cu un nivel (în limita a 20% din suprafaţa construită desfăşurată“, pe strada Kirculescu nr. 11 (lot 2).
 
Certificat de urbanism pentru George Corneliu Ceară şi Cristina Ceară - „Reconfigurare și supraetajare locuință existentă parter în S+P+1E+terasă circulabilă cu amenajare birou notarial la parter în limita a maximum 25% din suprafaţa construită“, pe strada Călugăreni nr. 39.
 
Certificat de urbanism pentru SC Autoprima Serv SRL - „Reconfigurare construcții existente pe teren în locuință Sp+P+2E cu birou profesiune liberală în limita a maximum 25% din suprafaţa construită“, pe strada Moldovei nr. 21.
 
Certificat de urbanism pentru SC Magenta Construct SRL - „Modificare de proiect în curs de execuţie, autorizat cu AC 278/24.02.2015 «Construire imobil P+1E+2R - locuinţe colective - 9 apartamente, prin supraetajare cu 20% din aria construită desfăşurată“, pe strada Budapesta nr. 10.
      
Certificat de urbanism pentru SC Stop SRL - „Modificare proiect autorizat conform AC nr. 380/10.03.2015 «Construire imobil P+5-6E cu funcţiunea de spaţii comerciale la parter şi apartamente de vacanţă la etaje» prin supraetajare cu 20% din suprafaţa desfăşurată şi modificare funcţiune parter din spaţiu comercial în alimentaţie publică“, pe aleea Argos nr. 2.
 
Certificat de urbanism pentru Dumitru Manţu - „Reconfigurare şi supraetajare imobile parter corpurile C1 şi C2 locuinţă şi birou în limita a 25% din aria construită“, pe strada Petru Vulcan nr. 118 A.
 
Certificat de urbanism pentru Simion Ivanov, Sofia Ivanov - „Modificare proiect aprobat cu AC nr. 542/30.03.2015 „Construire imobil D+P+2E+M-locuinţe colective“ prin supraetajare cu un nivel în limita a 20% din suprafaţa construită desfăşurată“, pe strada Nicolae Kirculescu nr. 48.     
 
Certificat de urbanism pentru Corina Mihaela Tonescu şi George Tonescu - „Modificare proiect autorizat conform AC nr. 1474/15.09.2014 «Construire imobil D+P+2E» prin supraetajare cu 1 singur nivel în limita a maximum 20% din suprafața desfășurată autorizată“, pe strada Pictor Nicolae Grigorescu nr. 26.
 
Certificat de urbanism pentru SC ZIP Escort SRL - „Modificare proiect autorizat conform AC nr. 423/04.03.2008 «Construire vilă turistică P+3 etaje» prin supraetajare cu 20% din suprafaţa desfăşurată, închidere terasă acoperită existentă la parter, organizarea de şantier nu poate fi folosită pentru extindere imobil parter, deoarece nu se încadrează în reglementările urbanistice aprobate“, în zona Cazino Mamaia.
 
Certificat de urbanism pentru SC Steda Beach SRL - „Modificare proiect autorizat conform AC nr. 433/14.04.2014 «Construire imobil P+3-4E retras cu funcţiunea de complex hotelier şi alimentaţie publică» prin supraetajare cu 20% din suprafaţa desfăşurată, divizare complex hotelier în trei corpuri distincte şi schimbarea destinaţiei în corp A - locuinţe colective, corp B - locuinţe colective şi alimentaţie publică la parter, corp C - complex hotelier şi salon festivităţi la parter“, în zona Cazino Mamaia.
 
Certificat de urbanism pentru Marius Mihai şi Figan Mihai, Nicolae Vasile şi Andreea Elena Vasile - „Modificare proiect autorizat conform AC nr. 526/27.03.2015 «Construire imobil D+P+2E+M - locuinţe colective» prin supraetajare cu 20% din suprafaţa construită desfăşurata a imobilului“, pe strada Alexandru Bogza nr. 4B.
 
Certificat de urbanism pentru Mihai Nicolae Stelian Miga - „Reconfigurare şi supraetajare parțială imobil P-P+2-3E (cu încadrare în regimul de înălțime și CUT aprobat) - servicii, alimentație publică, cazare, ateliere manufacturiere de lux, birouri, locuire“, pe bulevardul Tomis nr. 80.
 
Certificat de urbanism pentru SC S MP Roger SRL - „Modificare proiect aprobat cu AC nr. 1570/11.09.2013 «Reconfigurare, recompartimentare şi supraetajare cu un nivel imobil existent parter cu funcţiunea de spaţii comerciale la parter şi cazare la etaj» prin reconfigurare, recompartimentare şi modificare faţade“, în zona Magazine D3, Sirena 1 - Sirena 2, staţiunea Mamaia.
 
Certificat de urbanism pentru Dragoş Marcu - „Modificare proiect autorizat cu AC nr. 835/05.06.2014 «Construire imobil d+p+4e cu funcţiunea de cazare şi alimentaţie publică» prin supraetajare cu 20% din suprafaţa desfăşurată, transformare funcţiune în apartamente, recompartimentări interioare şi amplasare scară exterioară“ în zona Cazino, staţiunea Mamaia.
 
Certificat de urbanism pentru SC Euromaterna SA     - „Extindere imobil - spital clinic existent cu un corp administrativ - parter, cu funcţiunea de birouri supraetajare imobil existent - corp zonă conferinţe pentru funcţiunea reanimare“, pe strada Ştefăniţă Vodă nr. 32.
 
Certificat de urbanism pentru Margareta Antoneta Bălan - „Supraetajare imobil existent P+M – birouri - cu un nivel în limita a 20% din suprafaţa construită desfăşurată“, pe bulevardul Alexandru Lăpuşneanu nr. FN.
 
Certificat de urbanism pentru SC Tati Grup DDBB SRL - „Modificare AC 687/11.04.2006 «Supraetajare parţială restaurant Marea Neagră şi modernizare» prin recompartimentări interioare şi schimbare funcţiune la etaj din pizzerie în spaţii de cazare“ - Tabără Nord - restaurant Estival, Mamaia.
 
Certificat de urbanism pentru Amdi Nuredin şi Reside Nuredin - „Reconfigurare, consolidare și etajare imobil P+1E în imobil S+P+2E+M - spații comerciale și locuințe - (cu condiția încadrării în CUT aprobat)“, strada Dr. Aristide Karatzali nr. 17.     
 
Certificat de urbanism pentru SC Solid House SRL - „Modificare proiect autorizat conform AC 453/16.03.2015 «Construire imobil S(D)+P+5-6E+etaj tehnic locuinţe colective cu spaţiu comercial la parter» prin supraetajare în suprafaţa de maximum 20%“, pe strada Sergent Nicolae Grindeanu nr. 10.
 
Certificat de urbanism pentru SC Consega Holding SRL - „Supraetajare imobil existent P+1E - spaţiu comercial în limita a 20% din suprafaţa construită desfăşurată a imobilului, recompartimentări interioare şi construire pergolă“ pe strada Adamclisi nr. FN.
 
Certificat de urbanism pentru SC Comfort Construct SRL - „Modificare proiect autorizat conform AC nr. 1428/10.09.2014 «Construire imobil S+P+3E - garaje auto la subsol, spaţii birouri şi servicii la parter, locuinţe colective la etaje» prin extindere suprafaţă rampă acces, extindere subsol spaţii tehnice, schimbare regim de înălţime de la S+P+3E la S+P+4E“ pe
bulevardul Alexandru Lăpuşneanu nr. 173A.
 
Certificat de urbanism pentru SC C&A Premium Apartments - „Modificare proiect în timpul execuţiei autorizat conform AC nr. 692/27.04.2015 «Construire imobil P+2E+M - locuinţe colective şi împrejmuire teren» prin supraetajare în limita a 20% din suprafaţa construită desfăşurată a imobilului“, pe strada Rapsodiei nr. 49A.
      
Certificat de urbanism pentru Iulian-Ioan Chiriac şi Elena Chiriac - „Consolidare, restaurare, reconstruire și reconfigurare, extindere etaj 2 - vilă turistică cu alimentație publică și expoziții la demisol și parter - cu condiția respectării reglementărilor urbanistice aprobate, a studiului istoric, a obligației privind folosința monumentului istoric“, pe strada C.A. Rosetti nr. 6.
 
Certificat de urbanism pentru SC Stop SRL - „Modificare proiect autorizat conform AC nr. 382/10.03.2015 «Construire imobil P+6-7 Etaje cu funcţiunea de spaţii comerciale la parter şi apartamente» prin supraetajare cu 20% din suprafaţa desfăşurată şi modificare funcţiune parter din spaţiu comercial în alimentaţie publică“, pe aleea Argos, staţiunea Mamaia.
 
Certificat de urbanism pentru SC Mavrom Group SRL - „Modificări interioare şi schimbare destinaţie din grup sanitar parter existent în recepţie şi restaurant. Supraetajare cu două nivele cu funcţiunea de cazare“, în zona Cazino Mamaia.     
 
Certificat de urbanism pentru SC Stop SRL     - „Modificare proiect autorizat conform AC nr. 381/10.03.2015 «Construire imobil P+6-7 Etaje cu funcţiunea de spaţii comerciale la parter şi apartamente de vacanţă la etaje» prin supraetajare cu 20% din suprafaţa desfăşurată şi modificare funcţiune parter din spaţiu comercial în alimentaţie publică“, pe aleea Argos nr. 6, Mamaia.
 
Certificat de urbanism pentru Ferit Cadâr şi Iulfer Cadâr - „Modificări interioare, extindere şi supraetajare imobil existent P+2E+M, vopsitorie auto şi garaje la parter, cabinete medicale şi locuinţă la etajele 1 şi 2, locuinţă la etajul 3 şi la mansardă - intrare în legalitate“, strada Merişor nr. 89.
 
Certificat de urbanism pentru Alexandru Gheorghe - „Modificare proiect autorizat conform AC nr. 485/20.03.2015 «Construire imobil D+P+2E+M - locuinţe colective, împrejmuire teren» prin supraetajare cu încă un nivel în limita a 20% din suprafaţa desfăşurată“, pe strada Iosif Ivanovici nr. 25A.
 
Certificat de urbanism pentru Alexandru Daniel Olteanu - „Modificare proiect autorizat conform AC nr. 971/01.07.2017 «Modificare proiect autorizat conform AC nr. 2049/14.11.2013 - construire imobil P+3e vilă turistică» prin supraetajare cu două nivele vilă turistică, extindere şi recompartimentări interioare construcţie P+5E“, bulevardul Mamaia nr. 461 A.
 
Certificat de urbanism pentru SC Diagnost SRL - „Supraetajare cu un nivel imobil existent D+P+3e în limita a 20% din suprafaţa construită desfăşurată, recompartimentări interioare şi schimbare de funcţiune din birouri în spital pentru imobil existent D+P+3E, cu respectarea indicatorilor urbanistici aprobaţi, amplasare barieră şi firmă luminoasă“, pe bulevardul 1 Decembrie 1918 nr. 21.
 
Certificat de urbanism pentru Simona Iolacu Dumitroula - „Modificare proiect autorizat conform AC nr. 394/13.03.2007 «Construire vilă turistică P+3E+nivel tehnic» prin supraetajare cu 20% din suprafaţa desfăşurată şi amplasare lift, investiţie realizată de SC Exclusiv M&S SRL“, bulevardul Mamaia nr. 431 A.
 
Certificat de urbanism pentru SC S Line Residential SRL - „Modificare proiect autorizat cu AC nr. 941/02.06.2015 «Construire imobil S+P+5E - locuinţe colective» prin supraetajare imobil în limita a 20% din suprafaţa desfăşurată“, pe strada Dispensarului nr. 16.
 
Certificat de urbanism pentru SC Imperial Gas 2002 SRL - „Modificare proiect autorizat în curs de execuţie, conform AC 773/08.05.2015 «Construire imobil p+3e locuinţe colective cu parcare la parter - 16 apartamente» prin supraetajare cu 20% din aria construită desfăşurată“, pe strada Eugen Lovinescu nr. 1B.
 
Certificat de urbanism pentru Marian Odor, Mirela Mihaela Odor - „Reconfigurare, extindere și supraetajare locuință parter cu amenajare birou profesiune liberală în limita a maximum 25% din suprafaţa construită“, pe strada Dorobanţilor nr. 21.     
 
Certificat de urbanism pentru Cătălin Peltecu, Bogdan Paul Mihăilescu şi Ramona Mihăilescu - „Modificare proiect în curs de execuţie aprobat cu AC nr. 837/20.05.2015 «Construire imobil S+P+2e locuinţe colective cu garaj la subsol» prin supraetajare parţială imobil S+P+2E în limita a 20% din suprafaţa construită desfăşurată“, pe strada Crinului nr. 47.
 
Certificat de urbanism pentru Valentina Costea şi SC Recreation Development SRL - „Modificare proiect autorizat cu AC 1757/22.10.2014 «Construire imobil D+P+3e construire locuinţe colective şi împrejmuire teren» prin supraetajare cu 20% din suprafaţa construită desfăşurată“, pe strada Corneliu Coposu nr. 26.
 
Certificat de urbanism pentru SC Lacto Panait SRL - „Modificare proiect aprobat cu AC nr. 251/17.02.2015 «Construire imobil D+P+6E+etaj tehnic și terasă circulabilă - 12 apartamente» prin supraetajare cu 20% din suprafaţa construită desfăşurată“, pe bulevardul Mamaia nr. 221.
 
Certificat de urbanism pentru Oana Marodin - „Reconfigurare, modernizare, supraetajare imobil parter - locuinţă individuală schimbare funcţiune în limita a maximum 25 din suprafaţa construită desfăşurată“, pe strada Slt. Gheorghe Sassu nr. 15.
 
Certificat de urbanism pentru RAEDPP, pentru SC SFA Network SRL - „Modificare proiect autorizat conform AC nr. 601/06.04.2015 «Supraetajare imobil parter cu 2 etaje şi etaj 3 parţial (maximum 50% din etajul curent), cu funcţiunea de alimentaţie publică şi cazare», investiţie realizată de SC SFA Network SRL, conform contractului de asociere nr. 1567/25.06.2003, act adiţional nr. 421/20.02.2013, prin supraetajare cu 20% din suprafaţa desfăşurată“, pe malul lacului Siutghiol, vizavi de hotel Dorna, Mamaia.
      
Certificat de urbanism pentru SC Erimar Building SRL - „Modificare proiect autorizat conform AC nr. 1318/22.08.2014 «Construire imobil D+P+7E+8R+9R - locuinţe colective» şi AC nr. 875/27.05.2015 «Modificare proiect aprobat cu AC nr. 1318/22.08.2014 prin supraetajare cu 20% din suprafaţa construită desfăşurată, rezultă imobil D+P+10E+etaj tehnic», prin supraetajare în imobil D+P+11E - locuinţe colective, recompartimentări“, pe aleea Murelor nr. 11.
 
Certificat de urbanism pentru Ştefan Lucian Pencea - „Supraetajare imobil P+2E locuinţe colective cu încă un nivel, o singură dată, în suprafaţă de maximum 20% din suprafaţa construită desfăşurată a clădirii“, pe strada Făgetului nr. 11 A.
 
Certificat de urbanism pentru Andy-Ioan Vandra - „Elaborare Plan Urbanistic de Detaliu pentru supraetajare şi extindere imobil existent P+M LA P+1-2E parţial cu funcţiunea de spaţiu comercial la parter şi cazare la etaje conform PUZ Mamaia, aprobat prin HCL nr. 121/24.05.2013“, în zona Cazino, Terasa nr. 5, Mamaia.
           
Certificat de urbanism pentru SC Marco Chim SRL şi Vasile Damian - „Modificare proiect în execuţie autorizat cu AC nr. 1580/30.09.2014 «Construire două imobile S+P+6E - locuinţe de serviciu - 86 de apartamente» prin supraetajare cu un nivel în limita a 20% din suprafaţa construită desfăşurată“, pe bulevardul Aurel Vlaicu nr. 365A.
 
Certificat de urbanism pentru Adamopol Florian şi Sofia - „Modificare proiect în curs de execuţie aprobat cu AC nr. 831/14.05.2015 «Construire imobil D+P+supantă+2-3E+etaj tehnic-locuinţe colective» prin supraetajare cu maximum un nivel în limita a 20% din suprafaţa construită desfăşurată“, pe strada Ion Luca Caragiale nr. 21B.
 
Certificat de urbanism pentru Cristian Gioni Bratu şi Teodora Geanina Bratu - „Reconfigurare imobil existent parter şi supraetajarea acestuia cu două etaje, rezultând un imobil P+2E - locuinţe colective şi spaţii comerciale la parter în limita a maximum 25% din suprafaţa construită desfăşurată“, pe strada Theodor Burada nr. 52.
 
Certificat de urbanism pentru SC Instalaţii Super SRL - „Supraetajare imobil parter existent sediu administrativ cu un nivel, cu funcţiunea de birouri construire garaj auto şi împrejmuire teren“, pe strada Comarnic nr. 80.
 
Certificat de urbanism pentru SC Turnuri SRL - „Modificare proiect în curs de execuţie aprobat cu AC 1353/06.08.2015 «Extindere imobil tronson 1, S(DS)+P+4E şi tronson 2, S(DS)+P+3E cu tronson 3 cu regim de înălţime DS+P+ 4E şi tronson 4 cu regim de înălţime DS+P+3E- locuinţe colective» prin supraetajare cu un nivel în limita a 20% din aria desfăşurată“, pe strada Sergent Nicolae Grindeanu nr. 6.
 
Certificat de urbanism pentru Laurenţiu Mareş şi Anca Mareş - „Supraetajare imobil existent Dp+P+1E cu etaj 2 retras, schimbare parțială destinație din locuință în cabinete medicale în limita a 25% din suprafaţa construită, recompartimentări interioare, modificări fațade și refacere împrejmuire construire demisol parțial - intrare în legalitate“, pe bulevardul Mamaia nr. 1-1A.      
 
Certificat de urbanism pentru Cristian Dimitrie Sapariuc, Mariana Sapariuc, Valeriu Gabriel Siminov - „Modificare proiect în curs de execuţie aprobat cu AC nr. 1002/10.06.2015 «Reconfigurare şi supraetajare cu două niveluri imobile parter existente-locuinţe colective» prin supraetajare cu încă un nivel parţial în limita a 20% din aria desfăşurată“, pe strada Gheorghe Sion nr. 3A.     
 
Certificat de urbanism pentru SC Complex Ovidiu Melody SA - „Extindere şi supraetajare imobil existent P+3-4E la P+4-5E cu funcţiunea de hotel“, hotel Florida, staţiunea Mamaia.          
 
Certificat de urbanism pentru Cătălin Guriţă - „Modificare proiect în timpul execuţiei autorizat conform AC nr. 1356/07.08.2015 „Construire imobil D+P+4E - locuinţe colective» prin supraetajare cu un nivel în limita a maximum 20% din suprafaţa construită desfăşurată“, pe strada Gheorghe Dima nr. 4.
 
Certificat de urbanism pentru Simona Ciolacu - „Modificare AC nr. 941/11.06.2012 «Modificare AC nr. 394/13.03.2007 «Construire vilă turistică P+3E+nivel tehnic» prin construire spaţiu anexă, închidere terasă parter, modificări faţadă, recompartimentări şi amenajări interioare, rezultând un nivel de înălţime de P+4e, prin supraetajare cu 20% din suprafaţa desfăşurată“, investiţie realizată de SC Exclusiv M&S SRL pe bulevardul Mamaia nr. 431 A.
 
Certificat de urbanism pentru Mihai Mihail şi Cheraţa Cheti - „Modificare proiect în curs de execuţie autorizat cu AC nr. 454/17.03.2015 «Reconfigurare şi supraetajare imobil parter existent - locuinţă şi spaţiu comercial în limita a 25% din aria construită“ prin supraetajare în limita a 20% din aria desfăşurată conform legii nr. 50/1991“, pe strada Poporului nr. 102, bl. lot 1.
 
Certificat de urbanism pentru Ion Dina şi Alexandrina Dina, SC Fornax SRL - „Reconfigurare şi supraetajare imobil P şi S+P+1E cu funcţiunile existente spaţiu comercial, brutărie, birou în vederea realizării unui imobil D+P+2E spaţiu comercial la parter în limita a maximum 25% din suprafaţa construită şi locuință individuală la etaje - nu poate fi utilizat în scopul declarat pentru funcţiunea de locuinţe colective, deoarece nu se încadrează în reglementările urbanistice aprobate (destinaţii admise); oportunitatea modificării reglementărilor urbanistice aprobate poate fi studiată printr-un PUZ elaborat conform Legii nr. 350/ 06.07.2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul“, pe strada Muncel nr. 17.     
 
Certificat de urbanism pentru RAEDPP, pentru SC AS 77 Mamaia SRL - „Modificare proiect în curs de execuţie autorizat conform AC nr. 1362/13.08.2013 «Construire imobil parter-restaurant, investiţie realizată de SC Soriad SRL conform contract de asociere nr. 2582/05.07.2005» prin extindere şi supraetajare cu 2-3 etaje, etaj 3, maximum 50% din suprafaţa etajului 2. Investiţie realizată de SC AS 77 Mamaia SRL, conform actului adiţional nr. 4484/31.08.2015 la contractul de asociere nr. 2582/05.07.2005“, restaurant Dorna, staţiunea Mamaia.
 
Certificat de urbanism pentru SC Everest Investiţii şi Consultanţă SA - „Elaborare Plan Urbanistic Zonal - modificare HCL nr. 254/02.10.2013 pentru supraetajare cu P+3-4E corp parcare existent 2S la complex comercial existent City Park Mall Of Constanţa. Investiţie realizată de SC Nepi Five Property Development SRL“, pe bulevardul Alexandru Lăpuşneanu nr. 116 C.      
 
Certificat de urbanism pentru SC Super Bonus LV SRL - „Supraetajare imobil P+1E (cu încadrare în regimul de înălțime aprobat) - locuințe colective - oportunitatea modificării reglementărilor urbanistice aprobate poate fi studiată printr-un PUZ elaborat conform Legii nr. 350/06.07.2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul“, pe strada Miron Costin nr. Certificat de urbanism pentru SC Comfort Construct SRL - „Modificare proiect în timpul execuţiei autorizat conform AC nr. 1428/10.09.2014 şi AC nr. 1627/10.09.2015 «Construire imobil S+P+3E - garaje auto la subsol, spaţii birouri şi servicii la parter, locuinţe colective la etaj» - conform HCL nr. 267/31.10.2011 «Modificare de proiect autorizat conform AC nr. 1428/10.09.2014» prin Extindere suprafaţă rampă acces, extindere subsol, spaţii tehnice, schimbare regim de înălţime de la S+P+3E LA S+P+4E, amplasare firme luminoase“ conform HCL nr. 102/30.04.2015 prin supraetajare cu un nivel în limita a 20% din suprafaţa construită desfăşurată“, pe bulevardul Alexandru Lăpuşneanu nr. 173.
 
Certificat de urbanism pentru CHR Picadilly SRL - „Modernizare şi reconfigurare hotel şi restaurant Piccadilly prin realizare corp recepţie P+1E, extindere hotel cu un apartament, recompartimentări interioare şi modernizare. Modificări faţade hotel, recompartimentări interioare restaurant. Realizare subsol tehnic pentru piscină“, situat pe bulevardul Mamaia nr. 375-375A.
 
Certificat de urbanism pentru Lucian Lazia -Modificare proiect autorizat cu AC nr. 1352/26.09.1997 «Construire imobil cu S+P+2E și pod (terasă circulabilă şi necirculabilă)» şi AC nr. 1193/07.06.2000 «Continuarea lucrărilor de construcţie la imobilul S+P+2E autorizat cu AC nr. 352/26.09.1997» prin amenajări interioare şi extindere - intrare în legalitate“, pe strada Ciprian Porumbescu nr. 15.
 
Certificat de urbanism pentru Tanasi Zburlea - „Modificare proiect în curs de execuţie autorizată cu AC nr. 254 din 17.02.2015 - «Construire imobil locuinţe P+2E+M» prin supraetajare cu 20% din suprafaţa construită desfăşurată“, pe strada Oslo nr. 5.     
 
Certificat de urbanism pentru SC Magenta Construct SRL - Modificare de proiect autorizat cu AC 1337/05.05.2015 «Construire imobil P+1E+2Ep - locuinţe colective» prin
supraetajare cu 20% şi recompartimentări interioare, rezultând un imobil P+2E+3E, pe strada Berlin nr. 14.
 
Certificat de urbanism pentru Cenghiz Ali -„Modificare proiect în timpul execuţiei autorizat conform AC nr. 2201/06.12.2013 «Construire imobil P+2E - locuinţă multifamilială» şi AC nr. 1822/21.10.2015 «Modificare proiect autorizat conform AC nr. 2201/06.12.2013» prin Mansardare imobil, supraetajare imobil cu un nivel în limita a maximum 20% din suprafaţa construită desfăşurată“, pe strada Dinu Lipatti nr. 5.
 
Certificat de urbanism pentru Andreea Slăniceanu - „Acoperire terasă circulabilă existentă intrare în legalitate, închidere terasă circulabilă peste etajul 7, aferentă apartamentului 41, cu tâmplărie PVC şi geam termoizolant, la imobil P+7-8 E, în limita a maximum 20% din aria desfăşurată“, pe aleea Orhideelor nr. 10B, bloc Ambient Residence.
 
Certificat de urbanism pentru Eugen Nicolae Bratu - Modificare AC nr. 1513/18.09.2014 «Reconfigurare imobil parter în vederea realizării unui imobil Sp+P+1E locuință unifamilială cu birou profesiuni liberale la parter în suprafață de maximum 25% din suprafața construită» prin transformare pod autorizat în mansardă și modificare goluri exterioare“, pe strada Pescăruş nr. 24, lot 1.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii