Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
17:48 20 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Virgil Roman Lungu, condamnat de judecătorul Lucian Lică pentru trafic de influenţă

ro

04 Jun, 2015 00:00 839 Marime text
Virgil Roman Lungu, acuzat de săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, a fost condamnat, ieri, de judecătorul Lucian Lică, din Tribunalul Constanţa, la doi ani de închisoare.
 
Lungu a fost deferit Justiției de procurorii Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța, potrivit cărora „în perioada septembrie 2014 - sfârşitul lunii ianuarie 2015, între un denunţător şi inculpatul Lungu Virgil Roman au fost purtate mai multe discuţii, în cadrul cărora acesta din urmă a pretins şi acceptat primirea unor sume de bani cuprinse între 20.000 de euro şi 50.000 de euro“. Mai mult decât atât, cei de la Anticorupție arată că banii ar fi fost pretinşi pentru ca Roman să-şi „folosească influenţa pe care afirma că o are asupra unui magistrat din cadrul Tribunalului Constanţa, cu scopul de a-l determina pe acesta să revină asupra unor măsuri asigurătorii, în sensul revocării acestora, şi să-i garanteze denunţătorului o judecată corectă, imparţială“.
 
DNA - „Dosarul «a ajuns unde trebuia»“
„Nepotul“ unui judecător din Tribunalul Constanţa, „lucrat“ de procurorii Anticorupţie (rechizitoriu)

Ti-a placut articolul?

Comentarii