Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:17 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Veselă de bucătărie şi agrafe pentru păr, confiscate la Agigea

ro

27 Feb, 2013 22:03 1209 Marime text
Poliţişti de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au constituit o echipă comună de control împreună cu reprezentanţii Biroului Vamal Constanţa Sud, descoperind într-un container sosit în PTF Constanţa Sud - Agigea din direcţia China veselă de bucătărie şi agrafe pentru păr susceptibile a fi contrafăcute, cu o valoare de 100.000 de lei dacă ar fi originale.

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă şi lucrătorii vamali au efectuat, la rampa existentă în cadrul PPF Constanţa Sud - Agigea, controlul unui container sosit din China pe adresa unei societăţi comerciale cu sediul în Bucureşti.

În urma controlului au fost descoperite 3.600 de articole reprezentând veselă de bucătărie (căni din ceramică fină) şi 4.200 de seturi cu agrafe pentru păr, bunuri susceptibile a fi contrafăcute, cu o valoare de aproximativ 100.000 de lei dacă ar fi originale.

Marfa purta însemnele distinctive ale unor mărci cunoscute şi a fost ridicată în vederea confiscării de către lucrătorii vamali pentru a fi trimisă spre expertizare.

Poliţiştii de frontieră au întocmit administratorului societăţii comerciale în cauză, un cetăţean german în vârstă de 48 ani, cu reşedinţa în Bucureşti, dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de „punere în circulaţie, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate", faptă prevăzută şi sancţionată de art. 90, alin. 1, lit. b din Legea 84/1998 republicată.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii