Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:20 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Roxana Mihaela Duma Judecătoarea care a dispus executarea silită a primarului pleacă din Constanţa

ro

26 May, 2014 00:00 3589 Marime text
Roxana Mihaela Duma, din cadrul Judecătoriei Constanţa, cea care, în 2011, a dispus executarea silită a primarului municipiului Constanţa de către italienii de la Fin.Co.Ge.R.O. Spa, vrea să plece în capitală.

În acest sens, Duma a formulat o solicitare Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), prin intermediul căreia cere transferul la Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti. Conform portalului instanţelor de judecată, pe data de 17 mai 2011, când primar al municipiului Constanţa era Radu Mazăre, pe rolul Secţiei civile a Judecătoriei Constanţa a fost înregistrat dosarul cu numărul unic 12612/212/2011, cauză în care Fin.Co.Ge.R.O. Spa avea calitatea de creditor. Asta în timp ce „Primarul municipiului Constanţa” apare ca debitor, iar obiectul dosarului a fost „încuviinţare executare silită”. La primul termen (24 mai 2011), completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei, respectiv C28 Urgenţe, prezidat de judecătoarea Roxana Mihaela Duma, a încuviinţat executarea silită a primarului. Roxana Mihaela Duma a fost numită la Judecătoria Constanţa prin decret prezidenţial pe data de 6 mai 2011. Pe lângă Roxana Mihaela Duma, şi Livia Constanţa Riza, de la Judecătoria Medgidia, solicită transferul la Judecătoria Slatina.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii