Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:48 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Unii, în stradă, alţii, cu banderole negre Protest sub geamul biroului ministrului Justiţiei

ro

14 Aug, 2015 00:00 1758 Marime text
Sindicatul Național al Lucrătorilor de Penitenciare (SNLP) a decis să organizeze, ieri-dimineață, un miting de protest în faţa Ministerului Justiţiei. Manifestarea s-a desfăşurat sub sloganul „Muncim pe datorie, rușine să vă fie!“. La protestul care a durat circa două ore au participat în jur de 250 de membri de sindicat. La final, ei au declarat că sunt decişi să continue, în perioada următoare, protestele de stradă, deoarece s-au săturat de minciuni, de amânări şi de neregulile din sistemul penitenciar.
 
„Oamenii au ieșit în stradă pentru a atrage atenția autorităților cu privire la problemele grave cu care se confruntă sistemul național al penitenciarelor. Este vorba, în primul rând, de un număr scăzut de posturi din acest sistem, de 15.500 la ora actuală, în condițiile în care necesarul este mult mai mare. De asemenea, oamenii doresc să se achite la zi drepturile salariale hotărâte de Guvernul și Parlamentul României în anul 2014 pentru personalul din structura de apărare națională. Până când aceste probleme majore nu vor fi rezolvate, salariații sunt deciși să continue acțiunile de protest“, a declarat Costin Dumitru, președintele Blocului Național Sindical (BNS), la care SNLP este afiliat.
 
Sindicaliştii care nu au ieşit în stradă au purtat în schimb banderole negre, în semn de susținere faţă de acțiunile declanșate de sindicat şi pentru a exprima „doliul faţă de pierderea demnității unei profesii“. Lucrătorii penitenciarelor acuză Ministerul Justiției și Administrația Națională a Penitenciarelor de „lașitate, incapacitate, minciună, incompetență, trădare şi abuz“.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii