Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:18 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mihai Pucerea, fost consilier superior la Siguranţa Alimentelor, aproape liber

ro

15 May, 2014 00:00 2177 Marime text
Curtea de Apel Constanţa se opune eliberării lui Mihai Pucerea, fost consilier superior în cadrul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Constanţa. Bărbatul a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, fiind suspectat de luare de mită (11 acte materiale), fals în înscrisuri sub semnătură privată (11 acte materiale) şi spălare a banilor, toate în formă continuată. 

Pe data de 12 mai, Tribunalul Constanţa a admis cererea formulată de Pucerea, de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu. Pe durata acestei măsuri, bărbatul ar fi trebuit să nu părăsească imobilul în care locuieşte, din municipiul Constanţa, fără permisiunea instanţei de judecată pe rolul căreia se află cauza, să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat, să nu comunice direct sau indirect pe nicio cale cu martorii nominalizaţi în rechizitoriul din prezenta cauză - cu excepţia martorului Stere Pucerea. Mihai Pucerea nu ar fi avut voie să ia legătura nici cu reprezentanţii societăţilor comerciale SC Phoenix Shipping and Trading Ltd Co SRL Constanţa, SC United Shipping and Operation SRL Constanţa, SC Aries Shipping Agency SRL Constanţa, SC North Star Shipping SRL Constanţa, SC Alfred Toepfer Internaţional SRL Bucureşti, SC Bunge România SRL Buzău şi SC Transcanal SRL Constanţa. Decizia Tribunalului a fost atacată, cu contestaţie, de procurorii DNA Constanţa, la Curtea de Apel, instanţă care, ieri, a respins ca nefondată cererea lui Pucerea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu ori a controlului judiciar. Potrivit DNA Constanţa, alături de Mihai Pucerea a mai fost trimisă în judecată şi SC Kiraelenys SRL Constanţa (societate în cadrul căreia deţin calitatea de asociaţi fiica, respectiv soţia bărbatului). În sarcina unităţii s-au reţinut infracţiunile concurente de luare de mită (11 acte materiale) şi spălare a banilor, ambele în formă continuată.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii