De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
17:13 28 03 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Ziua Justiției la Constanţa Judecătoarea Liliana Lazăr şi-a expus tablourile (galerie foto)

ro

03 Jul, 2015 00:00 1103 Marime text
Curtea de Apel Constanța a organizat, ieri, Ziua Justiției. În prima parte a evenimentului, a avut loc conferința cu tema „2005 - 2015: 10 ani de evoluție a managementului judiciar de la adoptarea Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniul proprietății și justiției“.

Adriana Ispas, preşedintele Curţii de Apel Constanţa, a declarat că urmare a intrării în vigoare a Codurilor Penale și Civile în vigoare, volumul de activitate a crescut, însă doar în materie penală. „Încercăm, din acest motiv, să echilibreze schemele de personal pentru secțiile penale ale curțillor precum și al instanțelor din teritoriu. Am solicitat sprijinul CSM și al Ministerului Justiției, pentru că pentru civil s-au repartizat posturi la momentul intrării Codurilor Civile în vigoare, promițându-se că la fel se va proceda și la intrarea în vigoare a Codurilor Penale. E adevărat că, paradoxal, la intrarea în vigoare a Codurilor Civile activitatea a scăzut, însă la penal activitatea a crescut dat fiind și noile instituții juridice prevăzute de Codurile intrate în vigoare la 1 februarie 2014. Însă cu un management eficient, cu responsabilitatea judecătorilor și înțelegerea menirii ca judecător reușim să facem față așa încât actul de justiție să nu aibă de suferit.  În materie de judecători de drepturi și libertăți cameră preliminară până la 15 mai erau cam 100 și ceva de dosare per judecător, în condițiile în care 3 judecători care se ocupă de aceste materii de la 1 ianuarie 2015, dat fiind că în cod s-au despărțit aceste funții judiciare am înțeles și noi, ca și alte instanțe din țară să avem judecători care să facă numai acest lucru, iar în apel volumul cam același este. Numărul dosarelor nou intrate a crescut cu 30% față de aceeași perioadă a anului trecut“, se mai declarat şefa judecătorilor din Dobrogea.

În partea a doua, a avut loc o întâlnire cu colectivul Curții de Apel Constanța, după care a fost organizat un cocktail. De menţionat că, în cadrul manifestării, a avut loc vernisajul unei expoziţii de pictură ce a reunit lucrări realizate de Liliana Lazăr, judecător la Judecătoria Mangalia, și de soţul acesteia, Sorin Lazăr.

Judecătoarea ne-a declarat că pictează de la vârsta de 4 ani, însă faptul că nu lucrează permanent o face să schimbe stilul de la unul la altul. „Nu prea am timp de pictură, dar atunci când fac asta, înseamnă o descărcare şi o revenire la echilibru. Este o latură pozitivă a vieţii mele, o latură frumoasă. (…) Ceea ce este aici este de fapt o mutare a casei mele. Casa am mutat-o aici. Este exclus să înstrăinez tablourile“, ne-a declarat Liliana Lazăr.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii