De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
08:02 30 03 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Fiica fostului şef al CEC Constanţa, condamnată pentru ucidere din culpă. Dosarul a ajuns la Curtea de Apel

ro

02 Nov, 2015 00:00 796 Marime text


Dosarul în care Oana Andra Georgescu, fiica fostului director al CEC Constanţa şi al Sanatoriului Balnear şi de Recuperare Techirghiol, Alexandru Georgescu, a fost condamnată, în primă instanţă, pentru ucidere din culpă, a ajuns la Curtea de Apel Constanţa.
 
Evenimentul, care a fost soldat cu doi morţi, a avut loc în luna martie 2008, pe DN 22/F 87. Procurorii susţin că Andra Oana Georgescu ar fi derapat într-o curbă deosebit de periculoasă şi a intrat în coliziune frontală cu un alt autoturism care circula din sens opus. În urma impactului au decedat două persoane.
 
Oana Andra Georgescu a fost achitată de Judecătoria Tulcea, instanţă învestită cu soluţionarea cauzei, pentru vătămare corporală din culpă, însă a fost condamnată la trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere, pentru ucidere din culpă.
 
Pedeapsa a fost suspendată sub supraveghere pe o durată de cinci ani, ce va constitui termen de încercare, timp în care nu are voie conducă niciun vehicul din categoria B, pe drumurile publice.
 
Andra Oana Georgescu a fost obligată, alături de partea responsabilă civilmente SC Uniqa Asigurări SA, la plata sumei de 21.000 de lei, cu titlu de daune materiale, şi 35.000 de euro echivalent în lei la cursul BNR de la data plăţii efective, cu titlu de daune morale, către partea civilă Marinescu Daniela. Mai mult, ea a fost obligată, alături de SC Uniqa Asigurări SA, la plata sumei de 10.150 de lei, cu titlu de daune materiale, şi 35.000 de euro echivalent în lei la cursul BNR de la data plăţii efective, cu titlu de daune morale, către partea civilă Marinescu Alexandru Ionuţ.
 
Decizia Judecătoriei Tulcea nu este definitivă, ea fiind atacată la Curtea de Apel Constanţa. Primul termen a fost stabilit pentru data de 17 decembrie.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii